sâmbătă, noiembrie 2, 2024
AcasăAdministratieRomânia mai are pădure

România mai are pădure

Județul Vrancea deține 178.869 de hectare de pădure. Conform statisticilor oficiale,  circa 59.000 de hectare aparțin fondului forestier public iar restul, aproape 120.000 de hectare (circa 67%), se află în proprietate privată. Suprafețele forestiere din Vrancea sunt administrate de 12 ocoale silvice, 5 de stat și 7 private.
La nivel național avem 6,9 milioane de hectare de pădure. Conform Inventarului Forestier Național, raport realizat în perioada 2008-2012, 51% din cele aproape 7 milioane de hectare reprezintă proprietate privată. „IFN a fost demarat în anul 2006, iar realizarea sa a fost statuată prin Codul silvic în 2008, pentru a ne alinia standardelor europene. Acest inventar trebuie realizat, la nivel național, o dată la cinci ani. Acest inventar trebuie realizat din nevoia de informații precise și actualizate, pe baza cărora să se realizeze politica silvică, prognoze, programe și strategii pentru dezvoltarea sectorului forestier”, a declarat directorul de Politici și Strategii din Ministerul Mediului, Dănuț Iacob.
Datele au fost culese în teren de 21 de echipe special constituite și instruite, fiecare echipă fiind formată de trei persoane. Informațiile IFN mai arată că, în metri cubi, volumul de pădure este de 2,22 milioane, cu o medie de 321,9 metri cubi la hectar. Pe specii de copaci, principalele sunt fagul, care reprezintă 36,8%, molidul — 23,8%, gorunul — 10,1%, carpenul — 8,1%, bradul — 5%.

ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu