sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateNu plecăm! Până nu plecați!

Nu plecăm! Până nu plecați!

Aceasta pare a fi chintesența protestelor zecilor de mii de români din București și din marile orașe ale țării. Nu i-a chemat nimeni, nu i-a plătit nimeni, așa cum s-a întâmplat la alte sute de mitinguri și marșuri din ianuarie 1990 și până astăzi. Nu știu cât timp vor ține aceste proteste. Oamenii care au ieșit marți seară în stradă sunt liberi, au o anumită educație, muncesc sau studiază, au simț civic, au bună credință. Au ieșit în stradă pentru că așa au simțit. Mulți dintre ei erau la grădiniță sau la școală când muncitorii de la IMGB ”făceau ordine” și ”munceau, nu gândeau”, când minerii traversau Bucureștiul sau județele țării din ”patriotism” și ”spirit civic”. Unii cred că nici nu se născuseră. Nu știu cât au înțeles din fenomenul Piața Universității. Dar iată că s-a ajuns la un punct critic pe toate palierele societății românești: politică, corupție, incompetență, non-valoare, umilință. Cred că ”așa, nu se mai poate!”
Unii încearcă să compare protestele de azi cu cele din ianuarie-februarie 2012. Atunci au avut o direcție politică definită, clară, cu scopuri electorale și cu mijloacele subterane recunoscute de către cei care le-au utilizat pentru a-și atinge obiectivul. Acum nu-i amăgește nimeni pe cei care au ieșit (și vor mai ieși) în stradă. Nu-i mai plătește nimeni, nu se bagă nimeni să le ia caimacul electoral. Aproape nu contează că numele premierului e Ponta, că pe ministrul de Interne îl cheamă Oprea sau pe primarul Sectorului 4 îl cheamă Popescu și Piedone, după campania de imagine făcută printre tarabe și buticuri. Ei sunt niște simboluri ale corupției, ale incompetenței, ale tupeului nemărginit. Orice oră cu care ei amână plecarea din fotoliile calde și profitabile pe care consideră că le-au moștenit și li se cuvin pe vecie înseamnă o nouă lopată cu pământ aruncată în groapa lor politică. Și, cum se vede, toți se încăpățânează să se creadă intangibili. Deși ei sunt iresponsabili.
Culmea culmilor responsabilității și bunului simț reprezintă recentele măsuri de demitere semnate de (încă) prim ministrul Victor Ponta, chiar în seara protestelor: unul Dunca, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor, și unul Encuțescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, care se ocupă de industria de apărare!? Adică incendiul de la clubul Colectiv s-a produs din cauza alunelor râncede și a faptului că francezii nu ne-au trimis mai repede Dacia Duster Army pentru fiecare club sau discotecă?!
Închei, obsesiv pentru unii, cu exemplul fostului premier al Letoniei, Valdis Dombrovskis, care a demisionat în noiembrie 2013, împreună cu întregul cabinet, la câteva zile după ce prăbușirea tavanului dintr-un mall din Riga a provocat decesul a 54 de oameni.
PS – în Focșani e liniște. Normal, toată lumea este mulțumită. Vrâncenii trăiesc bine, sunt respectați, corupție nu există, avem de toate. Între timp, astăzi o familie își îngroapă fiica de 32 de ani, decedată în infernul din clubul Colectiv, în cimitirul din Ruginești. Iar o altă familie de focșăneni se roagă non stop pentru ca fiul lor de 30 de ani să câștige lupta pentru viață după ce a scăpat ca prin minune din această tragedie (dar din care prietena lui nu a mai reușit).

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu