duminică, octombrie 6, 2024
AcasăActualitateTragedie în Capitală. 26 de morţi la o petrecere de Halloween

Tragedie în Capitală. 26 de morţi la o petrecere de Halloween

Update ora 00.36  Numărul morţilor a ajuns la 26. Părinţii şi rudele care vor să afle informaţii despre victime pot suna la numărul de telefon: 0212069291.

Update ora 24.00: Numărul morţilor a ajuns la 25, iar 88 de persoane au fost transportate către spitalele din Bucureşti.

Update: Preşedintele Klaus Iohannis este consternat de tragedie. ”Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune”‘, a scris pe Facebook presedintele Klaus Iohannis..

Update. „S-au transportat la spital 88 de răniţi. Având în vedere numărul mare de victime au fost transportate la toate spitalele de urgenţă din Bucureşti. Toate victimele au fost evacuate. Au fost duse echipamente medicale de la Spitalul Fundeni la Spitalul de Arşi pentru a le acorda victimelor îngrijiri medicale“, a declarat Raed Arafat.
Update La faţa locului a ajuns şi vicepremierul Gabriel Oprea.„Este o mare tragedie. Este alarmă generală în Ministerul de Interne. L-am informat şi pe preşedintele Iohannis, iar la nivelul Guvernului a fost înfiinţată o celulă de criză“, a declarat acesta.

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, într-un club din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat că sunt 25 morți. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au ajuns la fața locului.

În club erau câteva sute de persoane, dintre care zeci sunt rănite.

Unul dintre tinerii care au fost prezenţi în Clubul Colectiv în momentul producerii tragediei, Mihai Bărbuncă, a declarat pentru „Adevărul“: „La 30-40 de minute după ce a început concertul, au fost nilte artificii. Pe unul dintre pilonii din faţa scenei era ceva din material textil, nu stiu exact ce. A ajuns la tavan, iar tavanul a luat foc. Ne-am îngrămădit toţi spre ieşire, cei care cădeau erau călcaţi în picioare“.

Adrian Marin, ISU Bucureşti: „Situaţia este gravă. Nu avem încă un număr clar al victimelor, cei care au ajuns la faţa locului vorbeau de aproximativ 40 de persoane. Câteva persoane sunt în şoc cardio-respirator, din cauza inhalării de fum“. În momentul exploziei, în club se aflau cel puţin 200 de persoane.

„Am fost acolo, dar n-am fost în stare să scot telefonul din buzunar. Am văzut paramedici făcându-i masaj cardiac cu rândul unui tânăr întins inert pe o targă, în timp ce prietena voia să-l aducă înapoi frecându-i disperată palma. Am văzut alți paramedici, și alții pompând mecanic cu palmele în sternul altor tineri care nu se vedeau. Am văzut băieți arși, tremurând în stare de șoc, fete plângând, asistente fugind dezorientate cu pungile de plasmă. Zeci de salvări, zeci de mașini de pompieri. N-a fost explozie. Conform celor care apucaseră să iasă, spectatorii au aprins artificii, iar buretele care antifona peretele clubului a luat foc. O jandarmeriță de 25-26 de ani mărturisea că n-a văzut niciodată așa ceva. Pomenea despre 20 de persoane fără puls. Probabil așa arată infernul. Plus sunet asurzitor de sirene. Rugați-vă pentru tinerii întinși pe tărgi, în stradă, cu inima oprită”, a scris ziaristul Costi Stucan pe pagina de Facebook.

”Tremur toată. Cristi este la clubul unde a avut loc explozia. Vă rog, dacă e cineva cu el, să îmi dea un semn. Are telefonul închis. Mor aici . . Tremur….”, scrie o tânără pe Facebook.

În clubul respectiv urma să aibă loc un concert al trupei Goodbye To Gravity, iar alături de aceasta urmau să urce pe scenă și artiști români.

spot_img

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu