Oprișan se vrea baron de Moldova

1
Președintele PSD Vrancea a anunțat că va solicita modificarea statutului partidului la congresul din 18 octombrie. Marian Oprișan propune înființarea a 4 funcții noi în structura centrală de conducere. Cele 4 funcții vor fi de prim-vicepreședinte, pe regiuni geografice: câte unul pentru Moldova, Țara Românească și Transilvania iar cel de-al patrulea să reprezinte Bucureștiul. Oprișan a susținut, într-un interviu telefonic la postul de televiziune B1TV, că se va forma, astfel, o „echipă operativă” care ar urma să ia rapid decizii importante, în funcție de evenimentele la zi. Șeful PSD Vrancea nu a precizat, deocamdată, dacă vizează funcția de prim-vicepreședinte al partidului pe zona Moldova. Oprișan este vicepreședinte național al PSD, cea mai mare funcție la care poate să acceadă. Conform jocurilor politice interne, după validarea lui Liviu Dragnea ca președinte al PSD, a doua funcție în partid, cea de președinte executiv, va fi ocupată de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Astfel că, ocupând o poziței de prim-vicepreședinte, Oprișan ar considera că a mai urcat o treaptă în ierarhia partidului. Conform declarațiilor sale neoficiale, Oprișan se considera și până acum al treilea om important din partid, după Ponta și Dragnea.
Cătălin Stancu

1 COMENTARIU

Comments are closed.