Duminică, 11 octombrie, ziua în care cuvântul „ridicol” a devenit pentru români un adjectiv apreciativ. De astăzi, duminica cea mare în care Liviu Dragnea s-a propus, impus și a și fost ales în unanimitate, – el pe el cu ai lui-, acest cuvânt poate fi schimbat în dicționarul românesc. El a devenit un compliment, un lucru frumos pentru oricine face ceva pe dos, în detrimentul său sau al altora, care face mișto de el, care se ia în râs, care se dovedește caraghios sau derizoriu, de batjocură.

Mi-aduc aminte că, ajuns în Italia, întrebând o dată, de mai multe ori, pe anumite persoane determinate lucruri, neștiind răspunsul, acestea  surâdeau și spuneau: „ma io, non lo so, sono ignorante”. (dar eu nu știu, sunt prost). Adică, a fi prost pentru ei era o portiță de scăpare, o laudă pe care o rosteau zâmbind, cu nonșalanță, ca pe un lucru normal.

Iată că astăzi, după ani de zile de terfeleală a minților românești prin emisiuni de tot felul la OTV, Măruță, cu Tonciu și Magda Tomac etc, am ajuns, la nivel instituțional, politic, să schimbăm și noi sensul cuvintelor. Ne-am occidentalizat și în asta, ne-am aliniat la standardele prostiei, ale ignoranței și mediocrității.

A fi ridicol, astăzi, este o calitate, și nu oricum: ea pleacă de sus. Este calitatea președintelui celui mai mare partid din România, și exemplul trebuie urmat. Pentru că așa stau lucrurile de obicei: moda o impun cei de sus, cei de pe sticlă, cei care ar trebui să ne fie modele de conduită.

Iar noi, românii, avem acum un model care ne „impune” acest adjectiv depreciativ ca pe unul apreciativ, ca pe un compliment de toată frumusețea.

S-a propus omul președinte? Mai sunt cazuri, dar una e ca o firmă să aibă un șef și alta e ca omul politic român, președintele PSD, cel care numește oamenii în funcțiile statului, să fie și cel care se propune candidat unic, trăgând de urechi pe cei care încercaseră să „încerce numai” să intre în joc, ca primarul Negoiță. El este „conducătorul suprem” iar un biet adjectiv chiar nu mai contează. Scopul scuză mijloacele iar scopul a fost atins.

De azi, când cineva vă va spune că sunteți ridicol, să-l pupați, să-i dați mâna și să fiți fericit că ați fost lăudat cu un asemenea cuvânt. Grație președintelui ales democratic.

Cristi Merchea, redactor șef Emigrantul

Duminică, 11 octombrie, ziua în care cuvântul „ridicol” a devenit pentru români un adjectiv apreciativ. De astăzi, duminica cea mare în care Liviu Dragnea s-a propus, impus și a și fost ales în unanimitate, – el pe el cu ai lui-, acest cuvânt poate fi schimbat în dicționarul românesc. El a devenit un compliment, un lucru frumos pentru oricine face ceva pe dos, în detrimentul său sau al altora, care face mișto de el, care se ia în râs, care se dovedește caraghios sau derizoriu, de batjocură.

Mi-aduc aminte că, ajuns în Italia, întrebând o dată, de mai multe ori, pe anumite persoane determinate lucruri, neștiind răspunsul, acestea  surâdeau și spuneau: „ma io, non lo so, sono ignorante”. (dar eu nu știu, sunt prost). Adică, a fi prost pentru ei era o portiță de scăpare, o laudă pe care o rosteau zâmbind, cu nonșalanță, ca pe un lucru normal.

Iată că astăzi, după ani de zile de terfeleală a minților românești prin emisiuni de tot felul la OTV, Măruță, cu Tonciu și Magda Tomac etc, am ajuns, la nivel instituțional, politic, să schimbăm și noi sensul cuvintelor. Ne-am occidentalizat și în asta, ne-am aliniat la standardele prostiei, ale ignoranței și mediocrității.

A fi ridicol, astăzi, este o calitate, și nu oricum: ea pleacă de sus. Este calitatea președintelui celui mai mare partid din România, și exemplul trebuie urmat. Pentru că așa stau lucrurile de obicei: moda o impun cei de sus, cei de pe sticlă, cei care ar trebui să ne fie modele de conduită.

Iar noi, românii, avem acum un model care ne „impune” acest adjectiv depreciativ ca pe unul apreciativ, ca pe un compliment de toată frumusețea.

S-a propus omul președinte? Mai sunt cazuri, dar una e ca o firmă să aibă un șef și alta e ca omul politic român, președintele PSD, cel care numește oamenii în funcțiile statului, să fie și cel care se propune candidat unic, trăgând de urechi pe cei care încercaseră să „încerce numai” să intre în joc, ca primarul Negoiță. El este „conducătorul suprem” iar un biet adjectiv chiar nu mai contează. Scopul scuză mijloacele iar scopul a fost atins.

De azi, când cineva vă va spune că sunteți ridicol, să-l pupați, să-i dați mâna și să fiți fericit că ați fost lăudat cu un asemenea cuvânt. Grație președintelui ales democratic.

Cristi Merchea, redactor șef Emigrantul