marți, aprilie 23, 2024
AcasăActualitateArhiepiscopul Ciprian vrea să-i umilească până la capăt pe enoriașii pedepsiți din...

Arhiepiscopul Ciprian vrea să-i umilească până la capăt pe enoriașii pedepsiți din Focșani

Șase enoriași ai Parohiei Sf. Andrei care au fost pedepsiți de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei prin oprirea de la împărtășanie, pentru vina de a-și fi apărat duhovnicul, au fost înștiințați de către mai marii bisericii de la Buzău că dacă vor iertare trebuie să o mai ceară odată.

Enoriașii au făcut acest gest în luna august, însă Arhiepiscopia spune că cererea din vară nu se pune.

“Este necesar să faceți dovada unei pocăințe sincere și de durată, așa cum vi s-a recomandat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Precizăm că cererea de iertare pe care ați trimis-o în data de 13 august 2015 nu putea fi luată în considerație, de vreme ce Dvs, prin plângerea formulată la instanțele civile, împotriva ierarhului și a Permanenței Consiliului Eparhial, creaserăți deja o stare de beligeranță. Este lipsit de logică și de onestitate ca, în timp ce ai declarat război cuiva, să-l batjocorești și cu mimarea unei tratative de pace”, arată Arhiepiscopia Buzăului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu