vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAdministratiePremierul Cioloș le-a cerut primarilor de municipii transparență și responsabilitate

Premierul Cioloș le-a cerut primarilor de municipii transparență și responsabilitate

Ieri a avut loc Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România. Municipiul Focșani a fost reprezentat de către viceprimarul Marius Iorga iar municipiul Adjud de către primarul Constantin Armencea. La ședința primarilor de municipii au participat membri ai Guvernului României, în frunte cu premierul Dacian Cioloș, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, parlamentari, reprezentanți ai organizațiilor și asociațiilor partenere, primari și viceprimari de municipii. Șeful guvernului a vorbit despre dezvoltarea teritorială, investiții publice, atribuțiile administrației centrale și ale administrației locale, statutul funcționarului public, recrutarea, salarizarea și responsabilitățile funcționarului public. 
iorga 1”Ne gândim şi la o definire mai clară a responsabilităților administrației publice centrale, a ministerelor şi să finalizăm procesul de descentralizare care a fost început şi care nu a fost finalizat şi în acest context această descentralizare şi în contextul în care ar trebui să definim mai clar complementaritatea între nivelul central, administraţia publică centrală şi administraţia publică locală. Multă vreme administraţia publică locală a fost văzută ca o prelungire a administrației publice centrale, directivele veneau de la centru, dar responsabilitățile erau la nivel local. Cred că mai este încă marjă de acțiune pentru a întări şi a clarifica responsabilitatea, nu numai responsabilitatea administrației publice locale, dar şi mijloacele de acțiune şi, în acest context, în Codul administrativ, tezele Codului administrativ au fost recent adoptate de guvern, pe baza acestora intenționăm să finalizăm Codul administrativ în perioada imediat următoare şi în acest cadru să clarificăm multe lucruri pe care le-ați subliniat şi dvs., le-am văzut şi în acest tabel, legat de mai multe legi pe care intenția noastră este să le integrăm şi să asigurăm complementaritatea lor în acest cod administrativ. Avem pe partea de administrație publică generală şi de administraţie publică locală mai multe legi, unele dintre ele se suprapun, altele chiar se contrazic. Ideea acestui cod este tocmai de a clarifica lucrurile, deci o să fiţi invitați în continuare la dezbatere în săptămânile următoare pentru a finaliza acest cod administrativ pe care intenția noastră este să-l introducem în acest pachet al reformei administrației publice. Şi în acest context intenţionăm să tratăm şi chestiunea privind incompatibilitățile, care vă preocupă pe mulți dintre dvs. Cred că sunt lucruri care pot fi clarificate, mai ales în ce privește chestiunile de compatibilitate sau incompatibilitate ale aleşilor şi responsabilităţi în consiliul de administrație, mai ales în companiile care prestează servicii pentru comunitățile locale”, a spus prim-ministrul Dacian Cioloș, în discursul său în fața primarilor și viceprimarilor de municipii.
Viceprimarul Focșaniului, Marius Iorga, ne-a declarat că discuțiile au pus accentul pe descentralizare și pe transparență. Reprezentanții municipiilor au mai vorbit despre probleme concrete cu care se confruntă administrațiile locale, precum lipsa locurilor de parcare, spațiile verzi, programele de ajutorare a persoanelor foarte sărace ș.a. ”S-a vorbit mult despre o administrație publică locală modernă, responsabilă, transparentă și durabilă. Dezvoltarea politicilor administrative teritoriale și sectoriale, prin implantarea investițiilor majore în infrastructura locală și responsabilizarea aleșilor locali în vederea identificării potențialului de dezvoltare economică,socială și investițională dar, nu în ultimul rând, eficientizarea serviciilor publice locale. Concluzia mea personală este că viitorul va fi al orașelor, dar cu 2 condiții majore – transparență și comunicare”, ne-a mai spus viceprimarul Marius Iorga.
 Prezența viceprimarului Marius Iorga la această reuniune s-a datorat absenței primilor doi oameni decidenți din Primăria Focșani: primarul Decebal Bacinschi este într-un concediu medical prelungit iar viceprimarul Gabriel Necula, cel care a preluat, practic, atribuțiile de primar, lipsește din primărie în această săptămână. De menționat că reuniunea primarilor de municipii din țară s-a desfășurat, și de această dată, la complexul deținut de frații Negoiță, Rin Grand Hotel, din București. Unul dintre ei, Robert Negoiță, este președintele PSD București, primarul Sectorului 3 din anul 2012 și candidatul acestui partid pentru un nou mandat.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu