vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomicKaufland: program de sprijin pentru micii producători locali de legume-fructe

Kaufland: program de sprijin pentru micii producători locali de legume-fructe

În luna decembrie, Kaufland România pune la dispoziția micilor producători de legume și fructe spațiile din magazine pentru ca aceștia să își poată comercializa în continuare marfa, în condiții sporite de siguranță. Este vorba despre suprafețele de vânzare din cadrul tuturor celor 135 de magazine Kaufland din întreaga țară, iar producătorii interesați se pot înscrie în program până pe 7 decembrie. „Din 8 decembrie și pe tot parcursul lunii, Kaufland oferă micilor producători interesați suprafață de vânzare în magazine, pentru a fi alături de ei în eforturile de a depăși mai ușor această perioadă. Demersul vizează producătorii mici de legume fructe din toate județele țării, iar colaborările se vor face la nivel regional”, este specificat în anunțul companiei.

Mai mult, Kaufland susține că va asigura plata rapidă, la 3 zile, în loc de 7 zile, termenul de plată standard pentru producătorii mari de legume fructe. Programul va fi valabil pe parcursul lunii decembrie. „Deși demersul este valabil în luna decembrie, avem încredere că vom identifica parteneriate pe care le vom păstra pe termen lung deoarece Kaufland este interesat să listeze producători locali, chiar și mici, și să îi ajute să se dezvolte. Nu este singurul nostru program în acest sens”, spune Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România. Producătorii de legume-fructe care doresc să se înscrie în program trebuie să respecte o serie de condiții anunțate de companie:

• Să aibă atestat de producător agricol;

• Să aibă PFA sau să fie întreprindere individuală sau familială;

• Să poată emite facturi la zi, cu plata la 3 zile;

• Să respecte legislația în domeniul siguranței alimentare și la livrarea produselor în depozitul Kaufland să poată pune la dispoziție: declarație de conformitate, aviz de livrare, buletin de analize pentru articole bio (acolo unde este cazul);

• Să aibă autorizație sanitar veterinară ANSVSA (Ord. 111/2008) și certificare a depozitului (acolo unde este cazul).

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu