sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateÎncepe noul an școlar: 2400 de elevi încep școala online, din cauza...

Începe noul an școlar: 2400 de elevi încep școala online, din cauza ratei de infectare cu virusul COVID-19

Anul școlar 2021-2022 începe astăzi, cu festivități în aproape toate unitățile de învățământ din țară. Semestrul I are 14 săptămâni, între 13 septembrie și 22 decembrie. Semestrul al doilea va începe pe 10 ianuarie și se încheie pe 10 iunie. Copiii din grădiniţe şi elevii din clasele primare vor avea vacanţă între 25 şi 31 octombrie, iar vacanţa de iarnă a elevilor va fi între 23 decembrie şi 9 ianuarie. Vacanţa de primăvară este programată între 15 aprilie şi 1 mai, iar vacanţa de vară va începe în 11 iunie. Pentru elevii din clasele terminale din învăţământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral şi frecvenţă redusă), anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie în 27 mai. Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie în 3 iunie, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale), respectiv pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

În 12 localităţi din țară s-a depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar 2.400 de elevi nu încep luni şcoala cu prezenţă fizică. Sunt şase localităţi din Satu Mare, câte două în Arad şi Sălaj şi câte una în Teleorman şi Dolj care au depăşit rata de 6 la mie. Numărul total al elevilor din aceste localităţi este 2.400, mai puţin de 1 la mie din numărul elevilor din România. Problemele începutului de an școlar au fost discutate și duminică, în cadrul unei videoconferințe organizate de premierul Florin Cîțu. ”Mai avem o situaţie care trebuie rezolvată cât mai repede. Sunt 253 de şcoli în care nu sunt asigurate măsuri igienico-sanitare, cele mai multe în Dolj – 36, Arad – 33, Bucureşti – 28 şi Buzău. Trebuie rezolvată această situaţie cât mai rapid. Mai avem 53 de şcoli care nu au asigurate materiale de curăţenie, igienă şi dezinfecţie. Acestea sunt unităţi de învăţământ din Dâmboviţa, Giurgiu, Timişoara şi Bucureşti. La fel, cât mai rapid. Şi mai sunt 139 de şcoli care au probleme cu instalaţiile de încălzire, în Bacău, Timişoara, Hunedoara, Constanţa. Şi aici vă spun că nu ne jucăm, o să vină frigul şi nu putem să îi ţinem pe copii în astfel de condiţii. Această situaţie trebuie remediată. (…) În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, suntem pe o pantă ascendentă, avem câteva judeţe unde deja situaţia este îngrijorătoare şi incidenţa a sărit de 2 la mie, Bistriţa Năsăud şi Ilfov sunt peste, chiar ajung la 3 la mie. Aici clar trebuie să vedem ce soluţii vom lua în perioada următoare şi cum ne asigurăm că toate măsurile sunt respectate”, a spus ieri prim-ministrul Florin Cîțu. (foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu