vineri, mai 10, 2024
AcasăSocietateDupă 200 de ani. Un medic stabilit în Germania restaurează casa familiei...

După 200 de ani. Un medic stabilit în Germania restaurează casa familiei și o redă orașului

Familiei Hintz din Germania i se retrocedează casa strămoșilor săi din centrul Clujului și, în 2016, György Hintz o vizitează prima dată. Aici familia sa a trăit și a muncit timp de peste 200 de ani. Este casa farmaciei Hintz. Una dintre cele mai vechi din Transilvania. Construită pe ziduri romane, din două case medievale, unite și înălțate în secolul al 18-lea, mutilată de comuniști, naționalizată, evacuată, transformată în muzeu, degradată. Trebuia restaurată. A fost una dintre cele mai vechi farmacii din Transilvania. Din secolul 18, Tobias Mauksch are voie să comercializeze aici leacuri, săruri, poțiuni și licori de tot felul.

În 2018, încep planurile de restaurare. Șarpanta este în mare pericol să se prăbușească. Este angajată o firmă de arhitectură din oraș să facă planurile și alta să restaureze întreaga clădire. Un medic stabilit în Germania restaurează casa familiei. György Hintz al III (toți bărbații din familie s-au numit György, e o tradiție) trăiește de 40 de ani acolo. Este chirurg oftalmolog. Hotărât să refacă moștenirea strămoșilor săi, va face întreaga renovare din banii lui. Când îl întreb, la inaugurare, cinci ani mai târziu, cât a costat, îmi răspunde: „Mai multe milioane de euro. Dar nu regret nimic. Era datoria și este bucuria mea.”

Descoperă pe șantierul muzeu camere secrete, ziduri romane, un tezaur, o inscripție, un colț zidit fără vreo utilitate explicabilă, o groapă misterioasă în curte care adăpostea sute de obiecte de farmacie și obiecte din camerele de locuit. Descoperiri, de care nici proprietarul nu știa, îngreunează lucrările. Cuprinși de nerăbdare, presa și restul lumii încep să întrebe tot mai insistent: Când e gata? În anul 2023, Casa Hintz – Muzeu al Farmaciei – primește premiul pentru restaurare al Bienalei Naționale  de Arhitectură.

Suntem în ianuarie 2024 și casa-muzeu arată impecabil. Miroase a lemn, a piatră, a plante și a ceară. A viață. Deși e una dintre cele mai vechi case din oraș, miroase a nou. Nici muncitorii n-au plecat de tot. În cizme de cauciuc, pe frigul iernii, încă mai lucrează pe dinafară. Casa e și mândria lor.

Întreaga poveste, pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu