vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateDicționar Etic, proiect realizat cu implicarea câtorva sute de tineri din Vrancea

Dicționar Etic, proiect realizat cu implicarea câtorva sute de tineri din Vrancea

În perioada 22 aprilie – 15 decembrie 2019, se desfășoară, în județul Vrancea, proiectul ”De tineret” în cadrul Programului de susținere a acțiunilor de tineret al Ministerului Tineretului și Sportului – P2 2019. În acest context, DJST Vrancea monitorizează, prin expertul de tineret Lia Cazacu, proiectele de tineret organizate de către partenerii săi, în conformitate cu noul tip de servicii al programelor MTS – monitorizarea activităților de tineret. Prioritatea proiectului propriu DJST Vrancea este promovarea voluntariatului, a educației civice și a implicării sociale a tinerilor, prin monitorizarea activităților, identificarea problemelor de implementare a unor proiecte, evaluarea rezultatelor acțiunilor, aprecierea instrumentelor și metodelor nonformale, aplicarea strategiilor locale pentru tineret.

Astfel, în perioada 1- 3 noiembrie, au fost organizate două acțiuni la care tinerii au fost invitați să participe. Pe 1 noiembrie, 38 de tineri, elevi ai Colegiului Național ”Al.I.Cuza”, ai Colegiului ”Economic ”M. Kogălniceanu” și ai Colegiului Tehnic ”I. Mincu” au organizat o dezbatere pe teme etice și morale, pentru care au pregătit eseuri. Subiectele alese au provocat numeroase argumentări, bine fundamentate cu exemple științifice și experiențe de bună practică. Tinerii au dovedit maturitate, respect pentru opinia publică și civilizație, abordate cu mult tact sociologic, fiind coordonați de către doamnele Tatiana Duță și Oana Săcăluș. Materialele aduse în discuție au fost adăugate la paginile ”Dicționarului etic” al DJST Vrancea, încheind astfel seria implicării celor 222 de tineri în acest proiect. Cu aceste activități realizate, duminică, 3 noiembrie, la Sala Balada a Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei”, în cadrul programul Târgului de Carte, dând curs invitației Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu”, am lansat, în prezența a 42 de tineri și profesori, ”Dicționarul etic”, document de tineret, cu un număr impresionant ”de tineri autori”. Lansarea a fost un bun prilej de evaluare și promovare a documentului, a voluntariatului cultural al tinerilor, a tinerilor implicați dar și a celor 18 parteneri instituționali: Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani, Biblioteca de weekend din Șerbești, DGASPC Vrancea, Școala Postliceală Sanitară ”C. Davila”, Colegiul Național ”Al.I.Cuza”, Școala Gimnazială Suraia, Școala Gimnazială Păunești, Școala Gimnazială Paltin, Colegiul Economic „M. Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic „V. D. Cotea”, Colegiul Tehnic „I. Mincu”, Colegiul Național „E. Botta”, Liceul „S. Mehedinți” din Vidra, Liceul ”Gr. Gheba” din Dumitrești, Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea, Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani, DGA Vrancea și Inspectoratul Școlar al Județului Vrancea. Au coordonat tinerii un număr de 33 de profesori și specialiști: Doina Andrieș Stratton, Mariana Stănilă, Pamfilica Vechiu, Luci Stănilă, Tatiana Duță, Monica Manolache, Mirela Poenaru, Camelia Sandu, Corneliu Borș, Mihaela Mareș, Aurelia Avram, Liliana Leonte, Liviu Roman, Lidia Partenie, Ababei Georgiana, Iulia Savin, Constanța Codreanu, Augustin Apătăchioaie, Gabriel Mania, Daniela Doldor, Stăncuța Tătaru, Mariana Lădaru, Tătaru Ionel, Țiglea Adrian, Sina Calotă, Oana Săcăluș, Ancuța Popescu, Ionela Chiriac, Alina Marcu, Marilena Găucan, Mihaela Lovin, Lăcrămioara Paraschiv și Mihaela Rău. Dicționarul este acum un document de tineret, ce constituie o importantă sursă de informații necesare activității în domeniul Tineret: Semantică, Analiză sociologică, Educație personală, Scară de valori, Conduită, Creativitate, Cultură, Bază de informații pentru domeniul Tineret, Spiritualitate, Educație civică, Umor fin, Observații economice, Materializarea cuvintelor prin desen și caricatură, Sănătate, Spirit de echipă, Toleranță, Viziune în viitor, Proprietate, Raportare la timp. Din mulțimea de idei  și concluzii, rămâne memorabil un feedback dat de către un tânăr participant la ultima activitate:”proiect dificil și curajos”.

Vrancea mulțumește Bibliotecii Județene ”D. Zamfirescu” pentru organizarea de excepție a evenimentelor din cadru Târgului de Carte-2019, în mod deosebit doamnei manager Oana Raluca Boian și domnului Adrian Țiglea, care a prefațat, cu emoție și profesionalism,  Dicționarul tinerilor. (comunicat DJST Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu