miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăOpinii2016 ne va aduce un alt primar în Focșani

2016 ne va aduce un alt primar în Focșani

Ca de obicei, un an electoral plin, așa cum este 2016, este foarte important pentru societatea românească. De fiecare dată se așteaptă schimbări, transformări, lucruri mai bune dar și surprize. După 4 mandate în fotoliul de primar al Focșaniului, Decebal Bacinschi pare că a ajuns la capătul puterilor. Vârsta (se apropie de 70 de ani), uzura, jocurile politice, mentalitatea, nevoia legitimă de schimbare vor aduce un alt ocupant al fotoliului de edil șef. Schimbările care s-au produs pe scena politică după alegerile prezidențiale din 2014, după demisia guvernului Ponta, resuscitarea societății civile, cazurile de corupție care ies, zi de zi, la suprafață fac din 2016 un an de cotitură pentru politica românească. Cu așteptările de rigoare și pentru mediul politic vrâncean.
Decizia judecătorilor din Cluj de achitare definitivă a președintelui PSD Vrancea, Marian Oprișan, în dosarul de corupție i-a cam bulversat pe cei care se mișcă pe scena politică județeană, indiferent de partid (inclusiv pe pesediști). Se observă chiar un fel de resemnare, mai ales din partea celor care susțin că sunt în opoziție și ar vrea să răstoarne PSD de la conducerea administrativă a județului. Vom vedea pe parcursul următoarelor luni cum se vor poziționa și cum vor acționa pentru a se lupta, cu oarecare succes, cu balaurul roșu.
Cea mai importantă bătălie electorală o reprezintă scrutinul pentru Primăria Focșani. În funcție de rezultatul votului din Focșani, de numele viitorului primar dar și de majoritatea care se va forma în Consiliul Local Focșani, se vor derula jocurile în politica mioritică. Cu trimitere directă și la alegerile parlamentare de la toamnă. Revenind la bătălia pentru Focșani, observăm că aproape nimic nu e sigur. Cele două partide mari, PSD și PNL, stau la cutie și așteaptă, fiecare, mișcările celuilalt. Doar speculații, presupuneri sau opinii mai mult sau mai puțin obiective. Se aduc în discuții private o serie de nume potențiale, fără nimic concret.MARCO_300_250
PSD nu ar avea nevoie, în principiu, să-și facă public din timp numele candidatului pentru postul de primar al Focșaniului. Dispune de o mașinărie de propagandă, de resurse financiare și logistice inclusiv publice (pe care le utilizează de atâția ani, fără probleme), de agenți de influență în diverse medii, de sprijinul pe față al instituțiilor publice, inclusiv cele din structurile MAI, militare și servicii de informații, așa că Oprișan&comp nu au motive să se grăbească. Oricum, printre numele de posibili candidați PSD vehiculate în ultima vreme se numără primarul din Odobești, Daniel Nicolaș (s-ar putea face un ”transfer” la Focșani), fostul ministru al Transporturilor, Ghiocel Matache, consilierul municipal Cătălin Vrabie, directorul CUP Focșani, Gheorghe Vasilescu, viceprimarul Gabriel Necula. Lista este, oricum, deschisă.
Cât privește PNL, aici lucrurile sunt puțin mai complicate. Anul 2015 s-a încheiat cu schimbări majore în structurile de conducere dar și cu tensiuni interne. Sunt o serie de probleme interne care se perpetuează și la acest început de an iar deciziile importante se iau cu greutate. În același timp, liberalilor le va fi greu să scoată o bună parte din administrația publică de sub dominația PSD. Pentru Primăria Focșani există, deja, o listă cu posibili candidați care se testează sub diverse forme: noul copreședinte Cătălin Toma (și în cazul lui s-ar putea produce ”transferul”, de la Jariștea la Focșani), omul de afaceri Ionuț Ștefan, consilierul local Tudorel Trofin, șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Mihai Copaci, deputatul Nini Săpunaru, copreședintele PNL Focșani Daniel Pancu. Nimic nu este sigur și se așteaptă chiar un nume surpriză, scos din joben în ultima clipă.
La Mișcarea Populară, se pare că problema candidaturii a fost rezolvată. Oamenii lui Traian Băsescu au anunțat că Mirela Bîznă, fost consilier local și ex-comisar șef al OPC Vrancea, va candida pentru postul de edil șef la Focșani. Alături de Mișcarea Populară ar putea fi și PNȚCD, într-un fel de alianță ca la precedentele alegeri locale dar și la cele prezidențiale. În schimb, la partidele satelit ale PSD, situația este confuză. Atât UNPR cât și ALDE nu știu cum vor participa la alegerile locale din luna iunie, în alianță cu PSD sau cu liste proprii. Dacă vor merge singuri, uneperiștii ar avea o listă neoficială cu posibili candidați: viceprimarul Marius Iorga, consilierul local Aurel Bâcu, avocatul Doru Constantinescu. În privința ALDE, o candidatură separată de PSD ar însemna aruncarea în luptă a unor candidați cuminți, agreați de PSD (sau chiar ”transferați” de la PSD, că nu mai au loc acolo). Singurele nume de candidați probabili ar fi vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare, sau consilierul județean Ionuț Nica (împreună cu familia derulează o serie de afaceri în oraș, cu relații contractuale inclusiv cu administrația publică). Sigur că mai pot apărea candidați din partea unor formațiuni minuscule sau așa-ziși independenți, al căror rol va fi doar de a asigura câștigarea alegerilor de către PSD. După cum se știe, vor fi alegeri pentru primari într-un singur tur iar acest lucru este tot în avantajul PSD. Într-un procent foarte mic mă gândesc, totuși, și la o surpriză majoră.
Cătălin Stancu

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu