vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomicTestele rapide la intrarea în restaurant/hotel ar putea fi achitate de agenții...

Testele rapide la intrarea în restaurant/hotel ar putea fi achitate de agenții economici din HORECA

Astăzi a avut loc o nouă întrunire a premierului Florin Cîțu cu reprezentanții industriei HORECA. După discuția cu șeful Guvernului, operatorii din domeniul HORECA au anunțat că îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în restaurante/hoteluri/pensiuni, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate. Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, susține că numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat, iar alţii pot dovedi că au trecut prin boală. „Pe lângă vaccinare, luăm în calcul testarea de către operator, pe costurile operatorilor. Deci nu discutăm aici de un potenţial cost pentru cetăţenii României, însă toate aceste reguli care ar putea ajuta redeschiderea ospitalităţii la data de 1 iunie vor fi decise în Comitetul interministerial. (…) Nu ne aşteptăm ca toţi clienţii noştri să urmeze a fi testaţi, pentru că avem o categorie de clienţi suficient de mare şi în creştere care s-a vaccinat, avem o categorie de clienţi suficient de mare care a trecut prin boală şi poate arăta că a trecut prin boală, aşadar cei care vor fi testaţi rapid vor reprezenta o minoritate, iar acest cost, între 2 şi 3 euro, care va fi un unul de testare rapidă este un cost asumat de operatori”, a explicat Dragoş Petrescu. La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a precizat că agenții economici nu vor transfera asupra clienţilor costurile testării rapide la intrarea în localuri. „Evident că orice cost care e suportat de operator se regăseşte cumva, dar nu vor creşte preţurile datorită acestor costuri (n.r. – cu testările rapide), ni le vom asuma noi, cu scopul de a creşte volumul, de a creşte circulaţia turistică în unităţile noastre, deci în niciun caz nu vom transfera costul pe client”, a spus Călin Ile.

Cât privește vaccinarea angajaților din industria HORECA, aceasta nu va fi o obligație. Însă, acolo unde există solicitări, personalul din HORECA va avea prioritate la vaccinare. „Cel mai bun lucru pe care noi îl putem face acum e să îmbrăţişăm această idee a vaccinării în industria noastră. Cu cât vom avea mai mulţi salariaţi din HORECA vaccinaţi, cu atât vom da semnalul că suntem o industrie sigură. Nu-i putem obliga, sigur că nu, şi pe măsură ce vom fi o industrie sigură vom putea ridica mai repede restricţiile, cu orizontul de timp 1 iunie ca obiectiv comun. Dacă lucrurile merg mai bine, acest termen se poate devansa, sperăm ca lucrurile să nu meargă mai prost, pentru că toată lumea e mobilizată. Noi credem că 1 iunie este o dată viabilă. (…) Angajaţii din industria HORECA vor avea prioritate la vaccinare şi acum lucrăm într-un grup de lucru cu Comitetul de Vaccinare, în aşa fel încât toţi angajaţii, de fapt cei din industria noastră care doresc să se vaccineze să poată avea acces mai facil la vaccin, iar clienţii, cetăţenii României care doresc să iasă în restaurante sau în hotel, să poată fi siguri că marea majoritate din industria noastră este vaccinată şi ei sunt în siguranţă. Comisia Europeană şi-a asumat data de 14 mai ca dată de finalizare a certificatului verde, astfel încât vom putea beneficia de o bază unică de date în aşa fel încât orice cetăţean român vaccinat să poată fi uşor identificat, să poată să dovedească că este vaccinat. În Europa, astăzi, ţări ca Olanda, Spania, Marea Britanie deja experimentează proiecte atât din domeniul cultural cât şi din domeniul ospitalităţii în care să poţi avea acces facil, cu certificat verde, dar şi cu testare rapidă, pentru că nu toată lumea doreşte să se vaccineze… Asta am discutat şi cu premierul Florin Cîţu astăzi: nu este vorba de obligativitatea de a te vaccina, ci este evident o intenţie a tuturor de a putea ieşi din pandemie şi vaccinul poate fi o cale, dar nu este obligatorie”, au explicat reprezentanții industriei HORECA.

De cealaltă parte, premierul Florin Cîțu și-a exprimat încrederea în găsirea de soluţii pentru a redeschide industria ospitalităţii în condiţii de siguranţă sanitată, astfel încât românii să îşi poată petrece concediul în ţară. „Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România. Vrem să găsim împreună soluţii pentru a redeschide, în condiţii de siguranţă sanitară, industria ospitalităţii şi toţi românii să aibă acces la aceste servicii, să-şi poată petrece concediul în ţară. Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare rămân soluţiile sigure în perspectiva redeschiderii acestui sector, aşa cum ne-am propus, după 1 iunie. Apreciez deschiderea partenerilor mei de dialog şi sprijinul oferit pentru a încuraja vaccinarea personalului HoReCa înainte de reluarea activităţii în acest sector. Va fi un semnal bun pentru întreaga populaţie şi un pas înainte pentru reluarea activităţilor turistice. Calendarul livrării dozelor şi creşterea capacităţii de vaccinare sunt premise sigure că vom continua în ritm susţinut campania de vaccinare anti-COVID-19. Sper ca oamenii să aibă încredere şi să înţeleagă că vom putea reveni la viaţa de dinainte de pandemie doar atingând un anumit prag de imunizare a populaţiei, iar vaccinarea ne oferă această şansă. Bineînţeles, este nevoie să respectăm în continuare măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Am punctat, totodată, că nu avem în vedere condiţionarea accesului cetăţenilor la serviciile industriei ospitalităţii şi hoteliere de dovada vaccinării. Nu vrem să discriminăm pe nimeni şi nu sunt adeptul ideii de a diviza populaţia în ”vaccinaţi” şi ”nevaccinaţi”. În nici un caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în ţară pe baza acestui criteriu. De asemenea, vom respecta deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene privind certificatul verde în privinţa deplasărilor internaţionale. Cetăţenii României trebuie să se bucure de toate drepturile şi libertăţile europene.”, a explicat șeful Guvernului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu