Că fotbalul românesc e în picaj nu mai reprezintă nicio noutate. Dar ne place să ne facem iluzii, să facem pronosticuri optimiste, să ne încurajăm singuri, să ne mințim și să sperăm așa, la nesfârșit. Realitatea este dură și, din când în când, ne mai dă cineva cu barosul în cap să ne trezim. Acum ne-a lovit Congo, ce ironie! Noi ne pregătim să facem o ”figură frumoasă” la EURO iar ei abia s-au adunat de-o ciorbă de prin Europa, de prin hățișurile Africii sau de pe nisipurile Arabiei.

Pentru a câta oară, România nu a jucat mai nimic. Câteva scheme din ligile inferioare, rare numere individuale și … cam atât. Idei de joc, strategii, scheme eficiente, faze elaborate, fotbal modern, ce mai, de niciunde! Revin la istoria recentă și îmi aduc aminte de tarele fotbalului românesc de după 1989, de interese, corupție, blaturi, cumetrii. De jos în sus și de sus în jos. Nu degeaba porecla lui Mircea Sandu este ”Nașul”. Să nu vă gândiți la fini ci la film. Mircea Sandu și-a desăvârșit ”opera” și e, acum, un milionar liniștit, cu aere de intelectual și de lup moralist. Alături de Dragomir, neamul Becali, Tata Jean, neamul Păunescu, Copos, Ianul, Buduru, Kassai, Pițurcă, Borcea, Turcu, Bucșaru, Paszkany, Neculaie, Nicolaie, Iancu, Penescu, Ilinca, Mititelu, Pinalty, Șiman, Condescu, Iorgulescu etc. Toți porniți de la aceeași sevă, de la cei care au pus bazele sportului post-decembrist: Ion Iliescu-Mircea Angelescu-Cornel Dinu. Dar cine își mai amintește, acum, de 1990?

Anghel Iordănescu este reprezentantul perfect al acestei ”cumetreli” din fotbalul românesc. A avut rezultate din conjuncturi favorabile. S-a bazat pe prietenii și influențe gen MApN, Oprea, PSD și nu numai. Renumirea lui la cârma Naționalei a fost rezultatul unui aranjament, inclusiv politic. Iar jocul echipei României este la fel ca politica dâmbovițeană: fără orizont, fără strategie, învechit, anchilozat, depășit de vremuri. Politica și fotbalul au nevoie de înnoire, de schimbare radicală, de modernizare, de calitate. Cu Tata Puiu și iconițele lui nu vom reuși niciodată. Poate, cu puțin noroc, cu mici sclipiri individuale, vom reuși să nu ne facem de rușine la EURO 2016. După aceea, Naționala României va avea un nou antrenor. Să sperăm, din nou, că nu va fi tot un antrenor pus la masa aranjamentelor și intereselor oculte. Iar FRF și ceilalți responsabili vor conștientiza pericolul ruinării fotbalului românesc. Dacă nu, Congo se va simți jignită dacă nu ne bate în următorul meci.

Că fotbalul românesc e în picaj nu mai reprezintă nicio noutate. Dar ne place să ne facem iluzii, să facem pronosticuri optimiste, să ne încurajăm singuri, să ne mințim și să sperăm așa, la nesfârșit. Realitatea este dură și, din când în când, ne mai dă cineva cu barosul în cap să ne trezim. Acum ne-a lovit Congo, ce ironie! Noi ne pregătim să facem o ”figură frumoasă” la EURO iar ei abia s-au adunat de-o ciorbă de prin Europa, de prin hățișurile Africii sau de pe nisipurile Arabiei.

Pentru a câta oară, România nu a jucat mai nimic. Câteva scheme din ligile inferioare, rare numere individuale și … cam atât. Idei de joc, strategii, scheme eficiente, faze elaborate, fotbal modern, ce mai, de niciunde! Revin la istoria recentă și îmi aduc aminte de tarele fotbalului românesc de după 1989, de interese, corupție, blaturi, cumetrii. De jos în sus și de sus în jos. Nu degeaba porecla lui Mircea Sandu este ”Nașul”. Să nu vă gândiți la fini ci la film. Mircea Sandu și-a desăvârșit ”opera” și e, acum, un milionar liniștit, cu aere de intelectual și de lup moralist. Alături de Dragomir, neamul Becali, Tata Jean, neamul Păunescu, Copos, Ianul, Buduru, Kassai, Pițurcă, Borcea, Turcu, Bucșaru, Paszkany, Neculaie, Nicolaie, Iancu, Penescu, Ilinca, Mititelu, Pinalty, Șiman, Condescu, Iorgulescu etc. Toți porniți de la aceeași sevă, de la cei care au pus bazele sportului post-decembrist: Ion Iliescu-Mircea Angelescu-Cornel Dinu. Dar cine își mai amintește, acum, de 1990?

Anghel Iordănescu este reprezentantul perfect al acestei ”cumetreli” din fotbalul românesc. A avut rezultate din conjuncturi favorabile. S-a bazat pe prietenii și influențe gen MApN, Oprea, PSD și nu numai. Renumirea lui la cârma Naționalei a fost rezultatul unui aranjament, inclusiv politic. Iar jocul echipei României este la fel ca politica dâmbovițeană: fără orizont, fără strategie, învechit, anchilozat, depășit de vremuri. Politica și fotbalul au nevoie de înnoire, de schimbare radicală, de modernizare, de calitate. Cu Tata Puiu și iconițele lui nu vom reuși niciodată. Poate, cu puțin noroc, cu mici sclipiri individuale, vom reuși să nu ne facem de rușine la EURO 2016. După aceea, Naționala României va avea un nou antrenor. Să sperăm, din nou, că nu va fi tot un antrenor pus la masa aranjamentelor și intereselor oculte. Iar FRF și ceilalți responsabili vor conștientiza pericolul ruinării fotbalului românesc. Dacă nu, Congo se va simți jignită dacă nu ne bate în următorul meci.