Reforma administrativă propusă de Cioloș nu e pe placul politicienilor

0
177
 
Premierul Dacian Cioloș a avut o prestație catalogată de mulți drept curajoasă în fața primarilor reuniși la adunarea generală a Asociației Comunelor din România. Șeful guvernului nu a omis subiecte sensibile dar necesare pentru reformarea reală a administrației publice locale. De asemenea, s-a confruntat cu întrebări dure și poziții de forță din partea mai multor primari de comune. Primarii au fost mai puțin interesați de reforme și mai mult de bani. Bani pentru comunitățile lor dar, mai ales, pentru ei înșiși. Plecând de la exemplele păguboase oferite de parlamentari, militari, magistrați, primarii de comune au cerut în mod apăsat privilegii asemănătoare. Dacian Cioloș, care știe că se poate întoarce oricând la bunăstarea de la Bruxelles și nu trebuie să câștige vreun scrutin pe malurile Dâmboviței, le-a răspuns destul de ferm și nu într-o notă pozitivă. Aceleași dorințe ca primarii de comune le au și ceilalți edili precum și președinții de consilii județene. Fac parte din aceeași tagmă politică, cu multe interese și cu puține excepții. Oricum, pare-se că satisfacerea solicitărilor financiare ale primarilor nu se va realiza atât timp cât Dacian Cioloș va fi la Palatul Victoria. 
Un aspect mult mai important pentru întreaga Românie l-au reprezentat problemele administrațiilor locale și județene și propunerile șefului executivului de îmbunătățire și reformă. Dacian Cioloș a prezentat o radiografie corectă și a venit cu propuneri de însănătoșire. Poate că nu perfecte sau ideale, dar, cu siguranță, o bază concretă și de bun simț pentru a se face și la noi, în sfârșit, o reformare reală a administrației publice, anchilozată în interese, obsesii, conservatorism, teorii și birocrație. Ce a spus, printre altele, șeful guvernului:”s-ar putea face fuziunea voluntară a unităților administrativ teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanța față de centrul noii comune), de suprafață, populație, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive și pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiții sau alocări de transferuri de la bugetul central (…) pe baza practicii și experienței obținute prin utilizarea primelor alternative, se poate trece la fuziunea normativă. La finalul procesului, ar trebui să nu mai avem entități ce furnizează servicii publice la mai puțin de 3000/5000 de locuitori. Toate aceste alternative trebuie detaliate și fundamentate corespunzător și discutate sincer și constructiv. De asemenea, considerăm că o continuare a procesului de descentralizare, prin transferul de noi responsabilități și a resurselor necesare către autoritățile locale, se poate face numai după ce problema fragmentării a fost rezolvată în mod durabil. Ar trebui să relansăm și dezbaterea privind regionalizarea, astfel încât să contribuim major la rezolvarea problemei fragmentării și a lipsei de coordonare la nivel inter-județean. Și în acest domeniu trebuie să avem o dezbatere profesionistă, obiectivă și deschisă asupra alternativelor, a avantajelor și dezavantajelor fiecăreia”.
Adică nu ar trebui să mai avem comune cu 1.200-1.500-2.000-3.000 de locuitori. Că nu putem progresa. Heirupismul din 2003, cu referendumurile de divizare a comunelor, a condus la fărâmițarea administrației locale (că nu era destul!). După ce le-a trecut entuziasmul, cei responsabili și-au dat seama de eroare. Că, în loc să unificăm pentru a fi eficienți, am divizat pentru a pierde. S-a ajuns la situația bizară de a avea comune foarte mici dar cu cheltuieli mari. În Vrancea avem numeroase astfel de exemple (vechi sau noi): Jitia, Obrejița, Spulber, Bîrsești, Popești, Negrilești, Păulești, Răstoaca, Boghești, Corbița, Nistorești ș.a. Cum ar fi arătat astăzi asemenea localități dacă erau unite și nu fărâmițate? Cine nu știe poate să se intereseze cum s-au dezvoltat administrațiile locale din țările foste comuniste.
Aceleași probleme și în cazul consiliilor județene. Proiectul de regionalizare propus în urmă cu câțiva ani a fost doar un subiect de discuție. Multă politichie și prea puțin interes de a găsi soluții și rezolvări concrete și corecte. Cele mai multe discuții se făceau în jurul posibililor președinți de regiuni, cu avantajele și camarilele de rigoare. Cine pune mâna pe regiuni? Era o întrebare frecventă. Unii se vedeau, deja, baroni peste o suprafață mare, nu le mai ajungea un singur județ. Adevărul este că, dacă ajung și în fruntea viitoarelor regiuni indivizi de teapa unora ca Oprișan, Nicușor Constantinescu, Bunea Stancu, Cristi Bîgiu, Nicolae Mischie, Liviu Dragnea, Răducu Filipescu, Gheorghe Nichita, Aristotel Căncescu … nu văd cum am cunoaște o reală reformă administrativă și dezvoltare precum în Polonia. Poate să pornească guvernul Cioloș o mică ”revoluție”?