Raluca Durbacă realizatoare de film documentar și critic de film, este absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, specializarea Comunicare politică (2006) și a Facultății de Film din cadrul UNATC București, specializarea Studii de film (2015). A fost colaboratoare a revistei de cultură cinematografică Film Menu începând cu 2012 și critic invitat în cadrul Éducation à l’image, un program de educație cinematografică destinat elevilor de liceu, organizat de Festivalul Internațional de Film NexT în parteneriat cu Institutul Francez. A publicat eseuri în volumele colective „Politicile filmului. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc contemporan” (editura Tact, 2014), coordonat de Andrei Gorzo și Andrei State și „Filmul tranziției. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc «nouăzecist»”, (editura Tact, 2017), coordonat de Andrei Gorzo și Gabriela Filippi. Are peste 10 ani de experiență în producția de film și a colaborat cu diverse festivaluri de film din România în calitate de pre-selecționer sau critic invitat. „CERTITUDINEA PROBABILITĂȚILOR” este filmul său de debut.
Simona Preda: „Certitudinea probabilităților” – un film documentar interesant pe care l-ați regizat și care vine cu o nouă lupă asupra regimului comunist. Care este miza acestui film? Și, ulterior, de la ce a pornit și care este elementul său de noutate?
Raluca Durbacă: Nu știu dacă am avut neapărat o miză, mai degrabă o curiozitate personală. Mi-am dat seama că atunci când am discuții despre perioada comunistă, o perioadă de decenii întregi, referințele mele sunt la nivel macro, câteva evenimente, date istorice, câteva discursuri despre comunism, niște narative încălzite, reîncălzite, rediscutate…. și atunci am vrut să văd dacă pot să înțeleg ceva mai mult având nivel micro, adică uitându-mă într-o perioadă limitată de timp, adică într-un an de zile, în arhiva unei singure instituții, să văd ce pot să găsesc acolo, ce pot să explorez acolo, dacă toată discuția despre perioada respectivă poate fi mult mai nuanțată și poate fi mult mai complexă. Cu gândul acesta am pornit. Și cu curiozitatea de a vedea foarte multe materiale din epocă, pentru că una este să citești, nu știu, cărți de istorie, să ai discuții, să cunoști oameni care au trăit în perioada respectivă și alta este să vezi imaginile.
Asta mi-am dorit cel mai mult – să văd cu ochii mei ce au filmat niște oameni în momentul respectiv și cum au ales să reprezinte perioada respectivă pe care mi-o propusesem să o cercetez. În ceea ce privește noutatea acestui film, cred că noutatea stă în primul rând în materiale, pentru că nu cred că au mai fost vizionate de către publicul românesc de atunci. Documentarul este alcătuit din materiale produse de studioul de film Alexandru Sahia în anul 1968, multe dintre ele sunt din jurnalele de activități săptămânale pe care studioul le producea, din scurt-metrajele documentar pe diverse tematici industriale, turistice, educative, industriale, de protecția muncii… și am avut la dispoziție o arhivă vastă produsă în acest studio din care eu am putut să îmi aleg materialele. Și multe dintre ele nu au mai fost văzute de atunci.
Mi se pare foarte interesant în primul rând să le scoți din arhivă și să le oferi publicului. Evident, eu mi-am făcut propria mea variantă montând aceste materiale, montajul e perspectiva pe care eu mi-am făcut-o în urma vizionărilor și în urma construcției acestui film. Cam aici s-ar situa.
Interviul integral, în această seară, de la ora 20:00, pe PressHub.
