sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InternePoliția Română va face noi angajări din sursă externă

Poliția Română va face noi angajări din sursă externă

La data de 17 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 593, OUG nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, al cărei obiect este reprezentat de suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante pentru perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 – 31 decembrie 2022. Ca urmare a prevederilor acestui act normativ, având în vedere deficitul imens de personal, la nivelul Poliției Române s-a realizat cu pași repezi procedura de încadrare cu personal, din sursă externă, pentru posturile vacante de ofițeri și agenți de poliție, fiind luat în calcul un număr de 2187 de astfel de posturi. Astfel, la nivelul IGPR, asemenea unor perioade similare, au fost elaborate calendare orientative de concurs pentru încadrare directă organizat în vederea ocupării unor posturi de agenți și ofițeri de poliție, de specialitate, în scopul reducerii deficitului de personal. Conform acestor calendare, Poliția Română două tipuri de concurs, respectiv:

1.CONCURS CU O SINGURĂ PROBĂ

Acesta constă în redactarea unei lucrări sau în rezolvarea unui test-grilă, iar în funcție de atribuțiile postului scos la concurs, testul scris poate cuprinde, în limitele tematicii și bibliografiei de concurs, subiecte prin intermediul cărora se solicită candidatului să analizeze unele situații specifice ori identificarea de soluții la diverse spețe profesionale prezentate sau care cuprind elemente referitoare la capacitatea de a lua decizii, de evalua impactul acestora, precum și modalitatea de exercitare a controlului decizional. Pentru susținerea acestui tip de concurs trebuie să țineți cont, în mod primordial, de perioadele relevante ale calendarului orientativ:

  • 29.06.2022 – vor fi publicate anunțurile de concurs de către unitatea organizatoare;
  • 29.06.-12.07.2022, inclusiv – se derulează activitatea de  înscriere la concurs;
  • 18.07.-12.08.2022 – se realizează activitatea de evaluare psihologică a candidaților;
  • 26.08.2022 – se realizează activitatea de analiză a dosarelor de înscriere în vederea validării/invalidării candidaților;
  • 30.08.2022 – se va publica anunțul referitor la validarea/invalidarea candidaturilor;
  • 03.09.2022 – se va desfășura proba scrisă, ale cărei rezultate vor fi publicate în aceeași zi;
  • 04.09.2022 – vor fi depuse contestațiile la proba scrisă, acolo unde este cazul;
  • 05-06.09.2022 – vor fi rezolvate contestațiile și se vor afișa rezultatele finale.

2.CONCURS CU DOUĂ PROBE

Acesta constă în desfășurarea unei probe practice și în desfășurarea unei probe scrise, astfel:

  1. Proba practică se proiectează astfel încât  să se aprecieze cât mai corect potențialul de utilizare în contextul profesional a aptitudinilor și abilităților personale care sunt indispensabile realizării atribuțiilor postului. În funcție de atribuțiile fiecărui post scos la concurs, proba practică poate consta în demonstrarea unor abilități cum ar fi: lucru cu computerul personal ori de utilizare a unor programe informatice, dactilografiere ori stenodactilografiere, translație la cască, intervenție într-o situație standard , coordonarea unei echipe, sinteza unui text, descrierea unei situații standard observate, etc. sau evaluarea performanțelor fizice, în funcție de specificitatea postului.
  2. Proba scrisă  constă în redactarea unei lucrări sau în rezolvarea unui test-grilă, iar în funcție de atribuțiile postului scos la concurs, testul scris poate cuprinde, în limitele tematicii și bibliografiei de concurs, subiecte prin intermediul cărora se solicită candidatului să analizeze unele situații specifice ori identificarea de soluții la diverse spețe profesionale prezentate sau care cuprind elemente referitoare la capacitatea de a lua decizii, de evalua impactul acestora, precum și modalitatea de exercitare a controlului decizional.

De asemenea, pentru susținerea acestui tip de concurs trebuie să țineți cont, în mod primordial, de perioadele relevante ale calendarului orientativ:

  • 18-27.07.2022, inclusiv – se realizează activitatea de evaluare psihologică a candidaților;
  • 29.07.2022 – se realizează activitatea de analiză a dosarelor de înscriere în vederea validării/invalidării candidaților;
  • 02.08.2022 – se va publica anunțul referitor la validarea/invalidarea candidaturilor;
  • 08-29.08.2022 – se vor desfășura probele practice;
  • 03.09.2022 – se va desfășura proba scrisă;

Mai multe detalii, pe site-ul Sindicatului Polițiștilor Europeni (EUROPOL).

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu