sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăOpiniiPe scurt, la cald, după primul tur al alegerilor prezidențiale

Pe scurt, la cald, după primul tur al alegerilor prezidențiale

– S-a adeverit că președintele Klaus Iohannis a dat lovituri crâncene partidului pe care l-a condus și care l-a dus pe el la Cotroceni, timp de două mandate. Alături de Iohannis, cei din conducerea PNL sunt vinovați pentru rezultatul foarte slab de la primul tur al alegerilor prezidențiale (Rareș Bogdan, Lucian Bode, Ghiță Flutur ș.a.). Abia pe locul al treilea într-o ierarhie a vinovaților l-aș situa pe Nicolae Ciucă.

– PNL a pierdut și pentru că și-a îndepărtat membri și susținători, și-a îndepărtat potențiali aliați care l-ar fi putut duce pe Nicolae Ciucă în turul al doilea și, bineînțeles, chiar la câștigarea mandatului de președinte – REPER, PMP, oameni care plecaseră alături de Orban, societate civilă etc.

– Rezultatul din primul tur al prezidențialelor este un efect al aroganțelor, al modului de guvernare, al tuturor celor ce s-au întâmplat în politica românească post-decembristă. S-a găsit o breșă, s-a găsit un culoar favorabil unuia Georgescu (se putea numi oricum) și s-a acționat. Sunt, totuși, peste două milioane de români care au pus ștampila pe Călin Georgescu.

– S-a adeverit că George Simion a fost un iepure al propagandei rusești. Călin Georgescu este favoritul adevărat pe care s-a bazat propaganda rusească în România. Se pliază perfect pe fricile și frustrările personale, populismele și naționalismele de sorginte comunistă, pe propaganda de tip legionar, mesajele manipulatoare de orice fel, propaganda anti-NATO, anti-UE, anti-Ucraina ș.a.m.d. Plus Tik-tok și alte rețele, unde a fost o ”veselie” populistă nebăgată în seamă. Georgescu are doar mesaje patriotarde, mesianice, el se consideră un fel de trimis al lui Dumnezeu să-i fericească și să-i deștepte pe români … nimic de atribuțiile președintelui, de guvernare, economie, politici interne, educație, sănătate etc. Dacă n-a fost să fie Șoșoacă, atunci a fost / este Călin Georgescu.

– Unde sunt instituțiile de siguranță și securitate ale statului român? Nu au văzut, nu au simțit ascensiunea fulminantă a populismului susținut de propaganda rusească? Au avut mult de lucru cu implicare în afaceri de milioane de euro și în jocurile politice, asta se știe. Bine că au avertizat câțiva români care anunțaseră sâmbătă, pe Facebook, după încheierea campaniei electorale, că votează Lasconi sau Ciucă. Miile de trolli pro-Rusia nu le-au dat de bănuit.

– E cel puțin ciudat să vedem că tot mai mulți români susțin (unii sunt chiar fani) ceea ce fac urmașii celor care ne-au agresat continuu în istorie, care ne-au măcelărit, care ne-au furat, ne-au violat, ne-au bătut, ne-au umilit. Sindromul Stockolm înflorește pe zi ce trece în rândul românilor. Voturile pentru Georgescu+Simion depășesc 36%. Adăugăm Șoșoacă și alți nostalgici sau tineri romantici ai putinismului și ajungem la un rezultat surpinzător. Se pare că Republica Moldova a rezistat mai bine războiului hibrid.

– Un alt mare pierzător este PSD. Nu doar Marcel Ciolacu, pe persoană fizică. La ora la care scriu mai sunt circa 50 de procese-verbale de centralizat și Ciolacu are câteva mii de voturi în fața Elenei Lasconi. Chiar dacă intră, la limită, în turul doi de scrutin, Ciolacu și PSD nu au de ce să fie fericiți. Și mașinăria lor de vot a eșuat.

– Traian Băsescu a avut, din nou, intuiție. Nu totală, dar măcar în parte, mult mai mult, oricum, decât alde Ciucă, Ciolacu, Bode, Grindeanu, Rareș&comp. Plus unul, Iohannis, care a dormit atât de confortabil, pentru el, la Palatul Cotroceni. Dacă intră Elena Lasconi în turul al doilea, atunci vorbele lui Băsescu vor fi luate și mai mult în seamă.

– Este posibil ca la alegerile parlamentare din 1 decembrie să se transfere o bună parte din zestrea electorală a lui Călin Georgescu spre partidul Dianei Șoșoacă. Astfel, vor ajunge în Parlament oameni total necunoscuți, care nu visau vreodată la demnități publice. Cum a fost cu PRM în 2000, cu PPDD în 2012 și cu AUR în 2020.

– Și în Vrancea s-ar putea schimba rezultatul estimat al alegerilor parlamentare. În jocul distribuirii mandatelor ar putea intra SOS și chiar USR.

– Există viață, totuși, și după alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an, nu-i așa?


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu