Orașul Panciu va organiza Festivalul Național de Muzică ”Armonii în Constelația Juniorilor”

0
58

Primăria Orașului Panciu organizează, pe data de 6 iulie 2019, prima ediție a Festivalului Național de Muzică Pop și Populară Armonii în Constelația Juniorilor. Manifestarea, produsă de Asociația Culturală Belle Arti și organizată, în parteneriat, cu VP Art Music Show, este deschisă copiilor și adolescenților talentați din toată țara, care se pot înscrie la cele patru secțiuni ale concursului: Pop românesc, Pop internațional, Tribut și Muzică Populară. „Mă bucur să anunț faptul că, pe data de 6 iulie 2019, orașul Panciu va fi, în premieră, gazda unui festival de muzică pentru copii și adolescenți. Este vorba despre prima ediție a Festivalului Național de Muzică Pop și Populară Armonii în Constelația Juniorilor, eveniment organizat de Primăria Orașului Panciu, în parteneriat cu Asociația Culturală Belle Arti și VP Art Music Show. Împreună, ne-am unit forțele pentru a le oferi tuturor copiilor și tinerilor din toată țara șansa de a fi descoperiți și promovați pe măsura talentului lor!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Concursul de interpretare va fi structurat pe următoarele secțiuni/categorii și grupe de vârstă: 1.Secțiunea Interpretare Piese Românești: Grupe de vârstă: 4 – 6 ani/ 7 – 8 ani/ 9 – 10 ani/ 11 – 12 ani și 13 – 15+ ani                                                                                          2.Secțiunea Interpretare Piese Internaționale: Grupe de vârstă: 4 – 6 ani/ 7 – 8 ani/ 9 – 10 ani/ 11 – 12 ani si 13 – 15+ ani                                                                                  3.Secțiunea Interpretare Tribut: La această secțiune se vor interpreta piese din repertoriul artiștilor plecați la stele (soliști, compozitori, textieri)                                                              4.Secțiunea Interpretare Muzică Populară: Grupe de vârstă: 7 – 10 ani și 11 – 15+ ani.

Juriul primei ediții a Festivalului Armonii în Constelația Juniorilor va fi prezidat de cunoscutul și îndrăgitul interpret de muzică pop, Aurelian Temișan. Din juriu vor face parte personalități de marcă ale muzicii ușoare românești, membri ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, redactori Radio-TV, directori de case de discuri, personalități culturale locale. Marele trofeu va avea o valoare de 1.000 lei, iar trofeele pe secțiuni -500 lei. Informații suplimentare privind regulamentul concursului, condițiile de înscriere și de participare, desfășurarea evenimentului și premierea câștigătorilor pot fi obținute zilnic, între orele 12.00–18.00, la secretariatul festivalului, telefon 0722.627.339 sau accesând următoarele pagini web:

http://www.bellearti.info.ro/regulament19.html
http://www.bellearti.info.ro/fise-inscriere.html

http://www.bellearti.info.ro/inscrieri-direct-in-concurs1.html
http://www.bellearti.info.ro/juriu38.html

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu