vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateMuncitorii care lucrează în domeniul reciclării deșeurilor, verificați de ITM

Muncitorii care lucrează în domeniul reciclării deșeurilor, verificați de ITM

În perioada iulie – septembrie 2016 Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfăşurat acţiuni de control la angajatorii care au locuri de muncă verzi în cadrul  ACŢIUNII DE VERIFICARE A RESPECTĂRII PREVEDERILOR LEGALE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ÎN UNITĂŢILE CU LOCURI DE MUNCĂ VERZI (RECUPERARE-RECICLARE DEŞEURI, PRODUCERE ENERGIE ELECTRICĂ DIN SURSE REGENERABILE).

Obiectivele acestei acţiuni sunt: creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul producţiei energiei electrice verzi, colectarea, tratarea şi recuperarea materialelor din deşeuri, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, pentru promovarea stării de bine la locurile de muncă verzi, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional, cât şi al mediului, încurajarea unei abordări participative prin implicarea angajaţilor şi angajatorilor în diminuarea consecinţelor sociale şi economice, a impactului negativ asupra mediului care derivă din nerespectarea prevederilor legale, aplicabile în domeniile mai sus amintite şi promovarea bunelor practici în aceste sectoare de activitate verzi.

În cadrul acestei etape au fost verificaţi 12  angajatori din domeniul producţiei energiei electrice verzi, parcuri eoliene, fotovoltaice, şi a celor care execută activităţi în domeniul  colectării, tratării, sortării, recuperării, compactării şi transportului  materialelor din deşeuri.

În cadrul acţiunilor de control inspectorii de muncă au constatat 22 deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri cu termene de remediere şi au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.000 de lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost:

–  nu s-a asigurat echipamentul individual de proteciţe corespunzător riscurilor la care sunt expusi lucrătorii;

–  utilizarea de personal  neautorizat pentru exercitarea unor meserii prevăzute de legislaţia specifică;

–  nu s-a asigurat controlul medical periodic pentru toţi lucrătorii;

  • nu a fost prevazută semnalizarea de securitate şi sănătate în muncă.

Acţiunea continuă cu  etapa  de verificare a măsurilor dispuse în activitatea de control.

Eliza Botezatu, inspector şef Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu