joi, aprilie 18, 2024
AcasăPoliticaMitingul românilor din diaspora, un semnal de alarmă

Mitingul românilor din diaspora, un semnal de alarmă

Consilierul județean PNL Vrancea, Ovidiu Burdușa, spune că românii din străinătate ar dori să se întoarcă acasă, însă numai dacă în România găsesc condițiile pentru a munci și trăi precum în occident. Ovidiu Burdușa, care se ocupă de o afacere hotelieră la Roma, susține că românii plecați afară vor să nu mai fie păcăliți de puterea politică de la București, vor o țară democratică, fără birocrație și fără corupție. De aceea, la mitingul de vineri, 10 august, de la București, vor participa mulți români care muncesc sau studiază în străinătate. ”Noi mergem la miting pentru a trage un semnal de alarmă față de acțiunile puterii politice de la București. De exemplu, din Italia s-au întors acasă, în aceste zile, mulți români. Toți spun că vor să participe la mitingul de mâine. Eu voi fi prezent la miting, în calitate de cetățean român dar și de diasporean. Îi invit pe vrâncenii din străinătate, care au ajuns acasă, să vină să-și exprime nemulțumirile la mitingul de mâine. Printre nemulțumirile noastre se numără și faptul că statul român nu ne asigură, nu ne facilitează dreptul la vot. Suntem 4-5 milioane de români plecați în afara granițelor și nu avem, încă, vot electronic. De asemenea, milităm pentru reprezentativitate, adică pentru mărirea numărului de parlamentari care să reprezinte diaspora. Acum avem doar 6 parlamentari de diaspora, 2 senatori și 4 deputați”, a declarat Ovidiu Burdușa, la Focșani, singurul consilier județean din România care reprezintă românii din afara granițelor țării. În același timp, Ovidiu Burdușa a cerut demisia sau demiterea din funcție a șefului Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea, Cristian Prescornițoiu, care i-a catalogat pe românii care muncesc în străinătate drept ”curve, cerșetori și hoți”, care ar trebui întâmpinați la București cu șocuri electrice. ”Nu poți să-ți bați joc de 4-5 milioane de români, care trimit în România cel puțin 4 miliarde de euro, în fiecare an”, a explicat Ovidiu Burdușa. 

Consilierul liberal este de părere că în 5-10 ani se va înregistra primul val important de români din diaspora care se vor întoarce acasă, datorită faptului că ies la pensie. Al doilea val ar putea fi format din români activi, care ar găsi posibilitatea câștigării unor salarii nete lunare de peste 500 de euro sau care și-ar putea deschide o afacere, fără obstacole birocratice sau probleme legate de corupție.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu