miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăCulturăFOTO Ziua Pământului, simpozion cu invitați de marcă, la Adjud

FOTO Ziua Pământului, simpozion cu invitați de marcă, la Adjud

Sâmbătă, 20 aprilie, la Adjud s-a desfășurat a XIII-a ediție a Simpozionului ,,Ziua Pământului”, în prezența Ministrului Consilier din cadrul Ambasadei Republicii Moldova, Valeriu Turea. Domnia sa împreună cu Ion Lazarenco Tiron au lansat în mod oficial o provocare: un înot pentru pace de la Insula Șerpilor spre țărmul Mării Negre. Toate înoturile lui Lazareno se desfășoară sub stindardul păcii, acesta fiind nominalizat de către Republica Moldova drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace. Ion Lazarenco Tiron este al optulea om din lume ce a străbătut șapte strâmtori ale Oceanelor Lumii și singurul din prima încercare, câștigând și titlul de cel mai bun înotător al planetei în anul 2018.

Un alt invitat de excepție a fost Vasile Oșean, ce a străbătut Oceanul Atlantic, alături de trei coechipieri, într-o barcă cu vâsle. Cei 5300 de km au fost parcurși în 38 de zile, doborându-se vechiul record. Participanții la manifestare, profesori de geografie și admiratori ai geografiei au fost încântați de faptul că omul își poate depăși limitele. Tot la această manifestare a fost prezent și președintele Societății de Geografie din România ce a tras un semnal de alarmă asupra marginalizării geografiei, spunându–le celor prezenți că sunt peste 30 de mii de semnături din toată țara pentru ca geografia să rămână materie de examinare la Bacalaureat. Domnia sa a prezentat o comunicare extrem de interesantă despre Maroc. Prorectorul Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași, Corneliu Iațu, a venit însoțit de către lector univ. dr. George Țurcănașu, ce a prezentat date despre dezvoltarea Moldovei și a militat pentru acest fapt. Din Republica Moldova a sosit și lt.col.(r) drd. Nicolae Parcevschii. Prezentarea sa despre războiul modern, ce include arme climatice sau psihotonice, despre care se cunosc foarte puține lucruri, a stârnit vii controverse. În aceeași măsură și aspecte despre războiul din Transnistria. În calitatea de Președinte al Centrului de Geografie Istorică Militară a conferit celor prezenți medalii.

La Simpozion au mai fost prezenți și au luat cuvântul dr. Valentin Muscă, viceprimarul Adjudului, Cristea Leonardo, președinta Rotary Club Varana Dinuță Rodica, conf. univ. dr. Costică Neagu, consilierii județeni Marian Drăghici și George Nica. La toate cele 13 ediții, sufletul simpozionului a fost prof.dr. Nicolae Damian – Directorul Școlii din Pufești și președintele filialei Vrancea a Societății de Geografie. În organizarea evenimentului, a fost ajutat de către prof. Ion Catană – Directorul Casei de Cultură ,,Tudor Vornicu” din Adjud și prof. dr. Dogaru Gicu Valentin. (sursa: organizatori)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu