Singura groapă de gunoi care funcționează în județul Ilfov a transformat viața a peste 360.000 de oameni într-un calvar. Hidrogenul sulfurat, eliberat mai ales seara și în weekend, când autoritățile de control nu lucrează, pătrunde în case chiar și cu geamul închis și le pune viața în pericol. Consiliul Județean (CJ) Ilfov nu a făcut mai nimic să-i ajute pe acești oameni. În schimb, în aprilie, a început demersurile pentru deschiderea unei noi gropi de gunoi chiar lângă cea existentă. Și tot în apropierea caselor unor oameni care sunt deja intoxicați.
În 2019 și 2021, au fost închise două gropi de gunoi din Ilfov, Glina și Iridex Chitila. Zona București-Ilfov a rămas cu un singur depozit de deșeuri, în Vidra. Dar, și aici, capacitatea de absorbție a gunoaielor este depășită, din cauza cantităților mari ce ajung zilnic, cât și a faptului că perimetrului de depozitare este limitar. Oricum, actuala groapă nu respectă oricum reglementările legale: are o înălțime mult peste cea stabilită în normative.
Când, în aprilie anul acesta, Consiliului Județean Ilfov a adoptat o hotărâre pentru exproprierea terenurilor necesare amenajării celei de a doua gropi de gunoi, o parte dintre localnici au decis că vremea negocierilor a trecut. Prin urmare, s-au constituit într-un grup civic informal de inițiativă. Au organizat proteste, au creat aplicația „Iarmiroase” și au deschis un „proces colectiv împotriva HCJ118/2023”, cea prin care Consiliul Județean voia să înceapă acțiunile de deschidere a noii gropi.
Reacția populației din zona Berceni-Vidra nu este o premieră. Consiliul Județean a mai încercat să construiască o groapă de gunoi în vestul Capitalei, la Ciorogârla. A renunțat și acolo, în cele din urmă, din cauza protestelor localnicilor. Motivul principal a fost același: apropierea prea mare de comunitatea locuită. Încăpățânarea CJ Ilfov de a face un depozit de deșeuri lângă casele oamenilor a primit din nou reacțiunea pe măsură. Grupul de inițiativă civică din sudul Bucureștiului a înființat, mai întâi, în mai anul acesta, pe rețelele de socializare, grupul Proces Colectiv Groapă Gunoi. Apoi au pornit procesul colectiv.
Articolul integral poate fi citi pe PRESShub.