vineri, martie 29, 2024
AcasăAdministratieCe se poate la Bihor nu se poate în alte părți din...

Ce se poate la Bihor nu se poate în alte părți din țară. La Vrancea, nici vorbă

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan (fost primar al municipiului Oradea), este dat mereu ca exemplu de eficiență administrativă, de implementare a proiectelor cu fonduri europene, de modernizare etc. Însă modelul ”Bolojan” dă bine doar în declarații. Cei care îl dau mereu ca exemplu și îl laudă nu îi calcă pe urme. Toată lumea îl apreciază, dar mai nimeni nu îl copiază. În ultima sa declarație de presă, Ilie Bolojan a spus: „Am făcut acum mai bine de 6 luni o reducere de 50% a personalului și am constatat că toate proiectele începute de fosta administrație au continuat. Nu au fost sincope, iar proiectele bune care au fost generate, de la drumurile județene cuprinse în PNDL, la cele pe fonduri europene, au fost continuate. De asemenea, am început proiecte câștigate și neîncepute, cum e Cabana de la Vadu Crișului, podul de la Bulz sau alte lucrări. Am generat noi proiecte europene. Gândiți-vă doar la centurile la care lucrăm, drumul expres Oradea – Arad, parteneriatele cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate pentru proiecte în zona montană. Am generat noi proiecte, de la curățenie, la gestionarea câinilor, la platformele pentru deșeuri mari, la parcurile industriale. Toate aceste lucrări necesită oameni noi și la fiecare birou al Direcției Tehnice am propus înființarea unui post de inginer debutant de drumuri sau construcții civile. De asemenea, avem deficit la Compartimentul Fonduri Europene, acolo am propus suplimentarea cu două posturi. S-a dovedit că putem funcționa cu 50% din personal, rămânem tot atâția, plus două posturi. E o creștere de nici măcar 1%. Ultima reorganizare va fi în primăvara anului viitor, când vom putea stabiliza organigrama Consiliului Județean”, a declarat joi, 16 septembrie, președintele Consiliului Județean Bihor.

Așadar, reducerea de personal cu 50% nu a afectat nici pe departe activitatea CJ Bihor. Dimpotrivă, e mai eficientă, se fac economii și se angajează oameni noi strict pe posturile unde e absolut necesar pentru atragerea de fonduri europene și pentru tot ce înseamnă investiții. Românii aud și văd ce se întâmplă în Bihor și se întreabă de ce nu se pot face aceleași lucruri (sau măcar parțial) și în localitățile/ județele în care ei trăiesc. E chiar așa de complicat în alte părți? În mai bine de 30 de ani de democrație ”originală” avem prea puține exemple tip ”Bolojan”. Indiferent de partid, cei care au ajuns în funcții publice de conducere s-au preocupat mai mult de clientela de partid decât de eficientizarea activității și cheltuirea judicioasă a banului public. Sinecuri, prietenii, neamuri, protecții, calcule electorale, dezinteres, neștiință și multe alte motive au dus, până acum, la un aparat administrativ stufos și ineficient, degrabă cheltuitor de bani publici. Valabil și în cazul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale/ locale/ regionale, toate în administrarea statului (sau cu capital public majoritar).

Cât despre Vrancea … ce să mai spunem. Județul a rămas înscris în aceeași traiectorie, indiferent de schimbarea unor nume/ persoane de la nivelul deciziei politico-administrative. Nu se poate la noi ce se poate la Bihor! Cam acesta e sloganul.

PS – Ilie Bolojan nu este nici superman, nici atotștiutor, nici perfect, nici cel mai democrat politician ș.a.m.d. Dar altul nu prea avem. Aici vorbim de administrație eficientă, în interesul cetățeanului, de strategii de dezvoltare a comunităților, de modul în care folosești resursele publice, de interes pentru a face ceva durabil cât timp ocupi niște funcții publice.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu