joi, aprilie 25, 2024
AcasăPoliticaAvocatul Poporului cere declararea stării de urgență. Ce spun Constituția și juriștii

Avocatul Poporului cere declararea stării de urgență. Ce spun Constituția și juriștii

”Avocatul Poporului, în calitate de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acţiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Preşedintelui României să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului României să o încuviinţeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) şi (2) din Constituţia României. Acest lucru este obligatoriu să se întâmple, aşa cum prevede legea fundamentală în cazul situaţiilor excepţionale. Acestea sunt exigenţele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi şi libertăţi nu poate fi făcută decât în condiţiile art. 53 din Constituţia României. România are legislaţie în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului, Renate Weber.

Constituția României, la art. 93, care face referire la măsurile excepționale, stipulează următoarele:

(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

La rândul lor, specialiștii în drept au întocmit o listă cu procedurile și condițiile de îndeplinit în cazul în care președintele României va apela la această prevedere constituțională:

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu