joi, aprilie 18, 2024
AcasăActualitateVIDEO Război total între primarul Cristi Misăilă şi funcţionarul Eugenia Drăguşanu

VIDEO Război total între primarul Cristi Misăilă şi funcţionarul Eugenia Drăguşanu

Un nou scandal a izbucnit în Primăria Focşani, avându-i ca protagonişti pe primarul Cristi Misăilă şi Eugenia Drăguşanu, funcţionar la Compartimentul Proiecte, pe care edilul a detaşat-o la Poliţia Locală, drept pedeapsă pentru modul în care a manageriat proiectele cu fonduri europene. Eugenia Drăguşanu a făcut marţi o serie de dezvăluiri despre modul în care s-au derulat proiectele europene, după ce luni a făcut un puseu de tensiune şi a fost luată cu Ambulanţa. Primarul Cristi Misăilă a ţinut să-i răspundă, recunoscând că i-a cerut inclusiv demisia.

„În calitate de manager la proiectul Spaţii Verzi-PIDU, a gestionat defectuos anumite situaţii acolo, referitor la recepţia lucrărilor care s-au derulat. Dumneaei a coordonat o echipă de recepţie care nu era statutară, pentru că nu era complet constituită la momentul recepţiei. Pe de altă parte calitatea lucrărilor era total defectuoasă. Am declanşat o procedură de contestare a calităţii lucrărilor. Pe de altă parte, dumneaei a mai fost manager de proiect la reabilitarea Şcolii 8, unde municipalitatea a fost sancţionată de Agenţia de Dezvoltare Regională cu aproximativ 650.000 de lei, în contextul în care avea obligaţia ca în maximum 30 de zile de primirea comunicării să facă o contestaţie la autoritatea de management de la Ministerul Dezvoltării, ori contestaţia s-a făcut la 50 de zile, ceea ce a dus la respingerea ei pe motiv de tardivitate. Luându-i o notă explicativă, pueril a explicat că a fost ocupată cu campania electorală, în luna mai, uitând că în echipa de management făcea parte şi un jurist, nu orice jurist, ci domnul Pogorevici, care trebuia să depună aceste contestaţii. A urmat o procedură în comisia de disciplină pentru toate aceste fapte. Ulterior, s-a ivit vacantarea a două posturi la Poliţia Locală, singurele de posturi la control agenţi economici. Avem o perioadă când toţi agenţii economici trebuie să se autorizeze pentru funcţionare, nu aveam cu cine desfăşura această activitate şi având pregătirea de economist am considerat că este oportun mutarea dumneaei la acest serviciu. A contestat, a intrat în concediu medical, a invocat tot felul de motive. Am rugat colegii ca atunci când sunt detaşaţi, fie le încetează contractul de muncă sau din alte motive sunt mutaţi la o altă instituţie să predea lucrările pe care le au în derulare şefilor, pentru a putea să le distribuie altor colegi. I-am, solicitat acest lucru într-u termen foarte scurt, de două zile. Putea să vină să-mi spună să prelungim acest termen. A făcut şi un puseu de tensiune, lucru de care am aflat ulterior. I-am cerut demisia, pentru că nu este posibil ca printr-o inacţiune municipiul să piardă 650.000 de lei la bugetul local. Pe de altă partea, calitatea lucrărilor a lăsat de dorit”, a spus primarul Misăilă.

Eugenia Drăguşanu i-a scris marţi o scrisoare deschisă edilului municipiului, în care dezvăluie o serie de ilegalităţi.

” Proiectul “Reabilitare şi extindere spaţii verzi în zona de acţiune sud est” care face parte din PIDU municipiul Focşani, din start a început cu un mare handicap;
– suprapunerea mai multor proiecte în aceeaşi zonă de lucru –a creat întârzieri; se putea la vremea aceea amâna semnarea contractului pentru spaţii verzi, dar în acea stare de euforie creată de semnarea mai multor contracte pe proiecte cu fonduri europene nu s-a avut în vedere şi consecinţele ulterioare…
-acest proiect are o documentaţie tehnică de slabă calitate (un proiect tehnic făcut “pe genunchi “–cu plânse luate de la un alt proiect de străzi);
– suprafaţa de lucru a fost calculată eronat în documentaţia tehnică (a inclus şi străzi şi trotuare…etc) adică de la 18 ha iniţial s-a ajuns la 12 ha.
– am cerut mereu comisie de recepţie la documentaţia tehnică – nu m-a auzit nimeni- mă refer la managementul superior ;
– acest proiect nu are nici la ora actuală un Studiu TOPO – l-am solicitat mereu ( minutele de şedinţe şi referatele de solicitare stau mărturie);
-a existat un deviz al lucrărilor supraevaluat la 12.000.000 lei – pentru plantari pomi, gard viu şi însămânţat gazon pe o suprafaţă de 12 ha ( fie vorba-ntre noi, cu elevii liceelor din oraş în trei săptămâni de muncă voluntară –se puteau planta cele 12 ha –dar nu s a gândit nimeni la eficienta banului public cheltuit);
– din acest proiect a lipsit ce era mai important – un sistem de irigaţii necesar mai ales în cartier sud ; a existat o propunere chiar s-a şi aprobat în Consiliul local în 2013 dar din raţiuni necunoscute acest proiect a murit în faşă;
– proiectul a suferit mai multe prelungiri – de la 24 luni la 43 luni; pentru că la acea vreme s-au suprapus lucrările mai multor proiecte (enet, cup, gaze, etc.) Deh ! O foarte bună organizare, coordonare şi planificare din partea managementului superior !!!!
– proiectul trebuia finalizat la 31 dec 2015, dar la acea dată proiectul era implementat doar în proporţie de 80%;
– proiectul are 10 cereri de rambursare –iar sumele considerate eligibile au fost rambursate în totalitate-la 31.12.2015;
– au existat solicitări pentru cheltuieli suplimentare- dar nefiind riguros justificate m-am opus (sunt de principiu că primarii vin şi pleacă dar eu ca manager vreau să dorm pe perna mea ). La acea vreme viceprimarul Marius Iorga cât şi viceprimarul Necula Gabriel au fost informaţi de refuzul meu de a se da curs la de tentativă de a se umfla cantităţile pe proiect .
– Pentru nefinalizarea sa-proiectul a fost considerat la nivelul Ministerului Dezvoltării ca fiind “proiect de risc”; drept urmare cu acordul Consiliului Local –sumele alocate pentru finalizarea proiectului         ( adică cei 20%- rămaşi) se susţin doar din bugetul local.
– proiectul se prelungeşte până la data de 30 iunie 2016 . Este ultima prelungire acceptată de către Comisia Europeană pentru că proiectele finanţate din fonduri europene să devină funcţionale . Altfel există riscul ca fondurile eligibile alocate proiectului să fie retrase – mai pe scurt – primăria să piardă banii.
– la 31 mai 2015 –societatea care execută lucrările în proiect anunţa terminarea lucrărilor. Prin dispoziţia primarului (la acea vreme vicele Necula Gabriel)se constituie o comisie de recepţie. Trebuie să menţionez că toate-dar absolut toate investiţiile fizice ale primăriei au avut drept Preşedinte în aceste comisii de recepţie obligatoriu Primarul sau Viceprimarul. Ei bine – în acest proiect – am fost forţată să fiu eu (managerul de proiect) Preşedinte. Pe de o parte pentru că erau alegerile electorale-pe de altă parte ambii viceprimari s-au eschivat…primarul de la acea dată nu mai avea nici o atribuţie în primărie, iar proiectul trebuia musai finalizat –altfel primăria pierdea banii investiţi în proiect.
– valoarea lucrărilor contractate de către firmă executantă suferă diminuări drastice – în sensul că nu i se plăteşte decât la suprafaţă executată adică la 12 ha şi nu la 18 ha-cât erau iniţial în Caietul de sarcini şi pentru care firma a venit cu oferta. Pe scurt contractantul primeşte cu 20% mai puţin decât suma contractată. Trebuie să recunosc că am avut parte de un Diriginte de şantier foarte înţelegător –si de un coordonator tehnic responsabil care au măsurat tot terenul lucrat şi au numărat toţi pomii plantati-şi asta în lipsa Studiului TOPO –pe care l am solicitat mereu. Deci fiecare factură are în spate o situaţie de lucrări foarte atent verificată de către Dirigintele de şantier.
– pentru că la nivelul primăriei municipiului Focşani este singurul proiect pe fonduri europene care foloseşte produse perisabile (plante verzi)-pe timpul implementării ne am confruntat cu multe probleme: astfel – o serie de pomi nu s-au aclimatizat şi s au uscat (o specie de brad) ; mulţi cetăţeni au înţeles să parcheze pe spaţiul verde; în zona Mândreşti o serie de pomi au fost rupţi de animale sau chiar de oameni; tot în zona Mândreşti unii cetăţeni au turnat motorină la rădăcina unor pomi plantaţi încă din 2012; în cartier sud porţiuni mari de gard viu a fost smuls pentru a se crea parcări temporare. Toate acestea au fost evidenţiate în Note de constatare şi înlocuite de către executant pe cheltuiala să.
– Recepţia la terminarea lucrării s-a efectuat în perioada 28-30 iunie 2016 –cu unele obiecţiuni; stingerea acestora a fost la 15 iulie 2016.
– să recapitulăm: contractul de lucrări s-a finalizat la 31 mai 2016. Recepţia la terminarea lucrărilor se face la 30 iunie 2016. Din acest moment terenul(domeniu public ) aferent proiectului revine de drept Beneficiarului care ar trebui să îl predea spre întreţinere serviciului de specialitate – în speţă Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice, dar DDSP refuza preluarea recunoscând că nu are capacitatea fizică necesară de a l întreţine. Între timp apare şi codul galben şi portocaliu de secetă iar în teren în loc să se intervină prin udarea materialului sădit-nu se fac decât Inventare pentru pomi şi gard viu uscat. Se dau nenumărate Dispoziţii cu Comisii de inventariere –dar nimeni nu hotărăşte cum să se rezolve situaţia.
-Între timp se găseşte şi vinovatul –in persoana managerului de proiect care “ nu s-a preocupat de întreţinere” şi a adus “grave prejudicii “ proiectului .- Managerul de proiect nu este lăsat să şi finalizeze corespondenta cu instituţiile de resort şi nu I se permite să şi spună punctul de vedere. Nu se înţelege că există o garanţie de bună execuţie pentru 12 luni –iar dacă executantul refuza –atunci beneficiarul înlocuieşte materialul săditor lipsă sau uscat pe cheltuiala să urmând că ulterior să şi recupereze cheltuielile din garanţia de bună execuţie.
– fără nici o evaluare şi o analiză a situaţiei create-managerului de proiect i se face sesizare în Comisia de disciplină şi apoi sancţionat cu 15% pe trei luni. Dar asta nu rezolvă cu nimic seceta care se transformă în Cod portocaliu.
-Am spus-o de nenumărate ori – ca manager proiect am făcut ce era mai bine cu ce am avut la îndemână, iar punctele slabe ale proiectului prezentate mai sus stau mărturie. Proiectul a avut şi un Comitet de conducere (primar, viceprimari, director economic) care au ştiut dintotdeauna care este starea proiectului. Şi o ştim şi noi –dacă proiectul e o reuşită –se taie panglica cu surle şi trâmbiţe , iar dacă nu- se caută ţapi ispăşitori.
– Abia în dată de 16 aug 2016 –se face un Protocol de predare a terenului aferent proiectului către DDSP; iar o hotărâre de Consiliu Local nu este aprobată nici acum de către Prefectura Judeţului Vrancea.
– Doar ploile abundente din perioada de 23–26 august ajuta vegetaţia să şi revină. DDSP înţelege să achiziţioneze materialul săditor – să-l planteze şi astfel proiectul să fie declarat funcţional.
Toate astea vi le transmit domnule primar întrucât dumneavoastră nu staţi de vorbă cu mine-managerul de proiect ci faceţi doar presupuneri . În cazul meu informaţia privind starea proiectului trebuie transmisă direct către şefii superiori –altfel informaţia se diluează şi se denaturează. E cazul neîntelegerii că terenul trebuia preluat urgent în gestiunea DDSP spre mentenanţa şi nu tergiversate negocierile pe parcursul a două luni cu consecinţele ştiute.
În decursul zilei de vineri–17 martie aţi emis o dispoziţie de detaşare a mea ca şi poliţist local la Poliţia locală. Luni 20 martie trebuie să mă prezint la noul post.
De 13 ani tot scriu proiecte. Am scris Cererile de finanţare a 17 proiecte şi asta fără ajutorul vreunei societăţi de consultanţă. Am coordonat activitatea la toate proiectele depuse de Programul Operaţional Regional pentru Primăria Focşani. Am fost corectă şi sunt bine apreciată în instituţiile cu care am colaborat ( OI –ADRSE , MDRAP ) În perioada 2010 -2016 am fost manager de proiect în următoarele proiecte:
– “Cămin pentru persoane vârstnice Focşani” Pentru acest proiect am primit Diploma şi felicitări şi a fost menţionat că proiect de bune practici;
– “Diversitate culturală la vest şi la est de Prut”- cu acest proiect am obţinut locul 2 pe ţara la evaluare;
– Reabilitare termică –I Etapa – de realizare a documentaţiei tehnice susţinute prin PHARE
– “ Reabilitare, modernizare şi dotări scoala Ştefan cel Mare” finalizat .
– “ Reabilitare, modernizare şi dotări Colegiul naţional Unirea” finalizat.
– “ Reabilitare, modernizare şi dotări scoalaAlexandru Vlahuţă” finalizat.
– “ Reabilitare şi extindere spaţii verzi în zona de acţiune sud est” finalizat.
– “Reabilitare corp B , Colegiul Naţional Al I Cuza.”. –contract de finanţare reziliat pentru
refuzul constructorului de a începe lucrările (motivul : solicitare de suplimentari)
Am acceptat să fiu manager chiar şi în patru proiecte simultan – şi ştiţi de ce ? pentru că toţi refuzau din cauza uriaşei răspunderi. Colegii mei din primărie ştiu cât de dedicată şi responsabilă eram pentu această activitate, iar orele mele suplimentare stau mărturie–uneori plecăm şi la orele 22 din primărie.
Poate am mai greşit dar “ numai cine nu munceşte nu greşeşte”. Ştiu –am deranjat –pentru că pe toate proiectele la care am fost manager proiect am avut comentarii asupra cheltuielilor suplimentare. Asta e şi motivul pentru care am fost pusă pe Lista neagră şi mi s a cerut în repetate rânduri demisia. Dar pentru asta înţeleg să mă pun la dispoziţia organelor competente.
Mă întreb retoric – ce nevoie are poliţia locală de serviciile mele –in condiţiile în care eu sunt expert şi am performanţa în scriere şi management proiecte cu fonduri europene. Colegii mei din birou proiecte nu fac altceva decât corespondenţa şi doar secvenţial activităţi dintr un proiect. Sau e un pretext de a ne gândi la ajutorul unor societăţi de consultanţă ( asistenta juridică, achiziţii, scriere proiecte, etc ) pentru viitorul proiectelor cu fonduri europene pentru primăria Focşani, iar prezenţa mea nu mai e de dorit. Totodată consider că detaşarea mea este o nouă dovadă de hărţuire profesională, morală şi psihică asupra mea de către dnul primar Misaila Cristi Valentin. În repetate rânduri mi s-a cerut demisia , apoi mi s a specificat că o să plec “în condiţiile mele”.
Şi acum –pentru că daţi vina doar pe managerul de proiect pentru “disfuncţionalităţi “ şi “ grave prejudicii “ cu toate că aţi comandat un audit şi –culmea rezultatul a fost că proiectul este implementat corect, vă rog să –mi permiteţi să vă prezint succint o analiză apoi să mi spuneţi de unde începe vina mea şi unde se termină răspunderea dumneavoastră; managementul proiectului fiind exact oglinda managementului administrativ al oraşului .
– Noua conducere nu a înţeles că terenul aferent proiectului –apartine domeniului public deci după finalizare contract de finanţare –proiectul revine automat beneficiarului care asigură mentenanţa prin serviciul de specialitate;
– Dacă s ar fi prevăzut un sistem de irigaţii – suprafeţele din cartier sud ar fi avut un cu totul alt aspect; ne vom confrunta mereu cu lipsa apei pentru că DDSP nu are capacitatea fizică necesară de a întreţine pe lângă spaţiul verde aferent proiectului şi restul oraşului.
– Lipsa studiului TOPO;
– Lipsa Registrului de Spaţii verzi;
– Un PUG început din 2009 şi nefinalizat nici acum;
– Retrocedări şi punere în posesie făcute haotic- a se vedea în zona Laminorul proprietăţile care au ocupat trotuarul–iar serviciul de specialitate al primăriei nu a luat nici o măsură…
– O Strategie de dezvoltare durabilă metropolitană…cu un areal de desfăşurare care include şi Tecuciul –ciudat –nu?;
– O Strategie de dezvoltare integrată care la ora actuală foloseşte date inexacte tocmai din lipsa registrului spaţiilor verzi .
– Lipsa de preocupare pentru spaţiile verzi ale parcurilor oraşului
– Şi toate aceste puncte slabe şi multe altele doar pentru spaţiile verzi…..
Întrucât este în curs o anchetă a unor organe judiciare iar eu ca manager trebuie să pun la dispoziţie documentaţia solicitată, mă văd nevoită să apelez la aceste organe pentru a-mi proteja informaţia .
Având în vedere faptul că există din data de 17 martie o anchetă a DNA Galaţi şi eu ca manager proiect am obligativitatea să pun la dispoziţie acte, dovezi şi alte informaţii, în anchetă în curs –este cel puţin suspect faptul că sunt înlăturată din primăria Focşani în regim de urgenţă –comunicandu-mi-se prin serviciul Fan Currier dispoziţia primarului prin care mi se comunică detaşarea mea la poliţia locală în urma-culmea- solicitării Poliţiei Locale. Deci fiţi atent ce caracter urgent are mutarea mea – în dată de 17.03.2017 –Politia Locală face solicitare expresă; în aceeaşi zi se face şi referatul Direcţiei de resurse umane ; în aceeaşi zi se dă şi Dispoziţia de detaşare.
Referitor la proiectul” Reabilitare, modernizare şi dotări scoala Alexandru Vlahuţă”
Proiectul este funcţional – o atestă Procesul verbal la terminarea lucrărilor, Raportul final al ADRSE Brăila şi Notificarea privind Reconcilierea Financiară în conformitate cu HG 218/ formular 9. Lucrările şi Serviciile au fost executate / prestate – confirmate de către beneficiar şi plătite. Plata s-a efectuat după efectuarea lucrărilor / serviciilor .
Raportul de audit intern finalizat de către echipa de auditori ai Primăriei mun Focşani (la ordinul dumneavoastră –domnule primar) este favorabil (proiectul s-a implementat în limitele anunţate prin Contractul de finanţare, şi s-a finalizat prin recepţia lucrărilor şi a raportărilor către Ministerul Dezvoltării.)
Cererea de rambursare a avut clarificări dar prin adresa ADRSE Brăila ni se spune că dosarul cererii de rambursare nr 2 finală a fost depusă la MDRAP fără alte comentarii.
HCL nr 2512/ 29.09.2009 şi HCL nr 23/ 30.01.2014 aprobă cheltuielile pentru bugetul proiectului dar şi a celor ce vor surveni fie că sunt eligibile sau neeligibile.
Ministerul dezvoltării analizează cererea de rambursare şi constată că suma de 648.921 lei trece pe neeligibile. Avem dreptul să facem Notificare de plângere dar în termen de 30 zile sau 6 luni.
Am depus Notificarea de Plângere prealabilă după 30 de zile. Motivele “întârzierii “ sunt: Primar lipsa (în concediu medical); viceprimarii angajaţi în campania electorală;- angajarea colegelor de la serviciul juridic în Campania electorală; asistentul manager era în concediu odihnă ulterior în medical; lipsă din proiect a unei firme de consultanta- fapt ce mi ar fi uşurat activitatea în rezolvarea problemelor ivite. În aceeaşi perioadă am fost implicată şi în finalizarea proiectului “Modernizare şi extindere spaţii verzi în zona de acţiune sud est”.
Am avut la îndemână doar ajutorul colegei de la investiţii, care pe aceeaşi speţă a depus pentru proiectul şcolii nr 3 plângerea, iar eu am preluat modelul. Fac menţiunea ca Secretarul municipiului fiind implicat pe aceeaşi speţă în proiectul şcolii 3 ştia de existenţa celor două adrese.
Nu s-a făcut o analiză şi o evaluare a stării de fapt şi nu s-a venit cu soluţii; s-a mers direct pe idea de pedeapsă .
Ulterior colegele de la serv Juridic au înaintat în contencios administrativ o Contestaţie -si în prima instanţă s-a dat câştig de cauză –deci Notificarea nu a fost depusă cu întârziere.
A se face diferenţa între cheltuiala eligibilă ( susţinută de către MDRAP )- neeligibila ( susţinută din buget local ) şi corecţie ( amendă pentru greşeli şi nereguli ).
Cheltuiala dată pe NEELIGIBILE de la MDRAP – este pentru că au constatat că documentele sunt incomplet completate în cuprinsul lor – iar managerul nu avea calitatea sa le modifice. Managerul a depus documentaţia ce a primit-o de la executant şi prestator serviciu.
Deci cheltuiala neeligibilă nu constituie o Neregulă….
Sunt nevoită să mă repet –am făcut ce era mai bine cu ce am avut la îndemână. Dar este aceeaşi speţă şi pe proiectul şcolii nr 3 – de ce s-a aşternut tăcerea pe acel proiect ??!!! Poate e necesar să vin în Consiliul Local să mă explic; dumneavoastră nu aveţi timp pentru asta. În schimb m aţi pedepsit de două ori –o dată cu 15% pe trei luni din salariu şi a doua oară cu detaşare.
Comentariile de mai sus nu le fac din frustrare- eu sunt pe deplin conştientă de valoarea mea profesională şi înţeleg să răspund pentru tot cu toată responsabilitatea mea, ci pur şi simplu să se înţeleagă cum pe de o parte desfiinţezi o direcţie, pentru ca să mai apoi să înfiinţezi un birou proiecte –scotand în evidenţă necesitatea sa, detaşezi persoanele de bază (elimini persoanele incomode) –apoi soliciţi servicii consultanta externă. Dar asta ţine tot de eficienţă şi de cheltuirea banului public…
Cu deosebită stima, Eugenia Dragusanu – funcţionar public”.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu