În Parcul Natural Putna Vrancea vom lansa o rețea permanentă de monitorizare a faunei de interes conservativ și a habitatelor acestora. Noua rețea de monitorizare, formată din 31 de stații de monitorizare echipate cu camere cu senzori de mișcare, microfoane automate și senzori meteo, va permite:
– Estimarea abundenței speciilor de mamifere și păsări
– Identificarea activităților ilegale precum braconajul
– Înțelegerea impactului activităților umane
Datele vor fi integrate într-o bază comună, gestionată științific și transparent — un fundament solid pentru viitoare acțiuni de conservare.
„Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor” este finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru viitor” ediția 2.0, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Propark-Fundatia pentru Arii Protejate. Proiectul este implementat de ACDB, în parteneriat cu Parcul Natural Putna Vrancea, România Sălbatică și Descoperă Eco-România. (Parcul Natural Putna Vrancea)