Ilie Bolojan a devenit președinte ales al PNL, fără probleme. Aparent, el și-a consolidat puterea în partid, pentru a-i fi de ajutor în actul de guvernare. Aparent. Pentru că în structura de conducere sunt mulți care provin din sfera de influență a peneliștilor mari iubitori de combinații cu PSD și degrabă distribuitori și profitori de sinecuri bănoase. Oponenții lui Bolojan stau, deocamdată, cu capul la cutie și așteaptă momentul prielnic pentru a ataca. Ei sunt grupați, în special, în jurul milionarului președinte al CJ Ilfov, Hubert Thuma. Pauliuc, Burduja, Petcu de la Giurgiu, Popa de la Brăila, Gorghiu, Tuță de la Sectorul 1 sunt doar câțiva reprezentanți ai grupului de interese organizat (un fel de GIO … se știe) la comanda lui Hubert Thuma. Mai sunt și câțiva nemulțumiți de rezultatele de la congresul de sâmbătă, precum Florin Roman, Alin Tișe ș.a., astfel că o masă critică unitară importantă la adresa lui Bolojan se poate contura oricând. Acum, 99% dintre liderii PNL se exprimă public în sprijinul lui Bolojan (și al acțiunilor sale ca prim-ministru și președinte PNL). Dar, în funcție de evoluția guvernării și de semnalele pe care le va da PSD, peneliștii ”roșii” se pot activa.
PSD-ului îi stă în gât Bolojan. Cel mai mult se teme PSD ca măsurile Guvernului Bolojan să dea roade și economia și bugetul României să fie puse pe un făgaș normal. Cum nu trebuie să se întâmple asta, Guvernul va fi sabotat din interior. PSD este cel mai mare partid, așa au votat românii anul trecut: cei mai mulți primari, președinți de consilii județene, consilieri și parlamentari. Așa că PSD își permite jocuri de glezne, supărări și amenințări politice. PSD are cei mai mulți oameni plasați în poziții bugetare / naționale importante, pline de bani și de privilegii. Este greu de crezut că PSD va renunța la toate aceste sinecuri, că le va reduce/ tăia drastic, că nu-și va mai promova interesele și oamenii, implicit, în agenții/ ministere/ companii/ autorități / regii etc. Reforma statului ar putea rămâne, în continuare, un slogan.
Sindicatele s-au reactivat și au ieșit din adormire. Liderii sindicali forțează orice, ca să se justifice în fața masei de sindicaliști. Liderii sindicali sunt în frunte de mulți ani, unii au chiar câteva zeci de ani, nu duc deloc grija zilei de mâine – au indemnizații foarte mari, plus tot felul de avantaje și privilegii. Liderii sindicali, de la baronii naționali la cei din teritoriu, trebuie să forțeze la maximum cu acțiuni de protest în această perioadă, astfel încât să mai stea mulți ani, liniștiți, în funcții. An de an, ei au fost interesați (după rezolvarea propriilor interese) doar de a-i amăgi pe angajați (în majoritate covârșitoare din sistemul bugetar) cu câte un spor sau un bonus. Nu s-au zbătut niciodată pentru lucrurile care contează cu adevărat, pentru care ei aveau obligația să se implice. Și mă refer, în principal, la o lege a salarizării unitare, care să stabilească reguli clare privind modalitatea de salarizare, la fel ca în statele dezvoltate. Liderii sindicali au preferat câte o mică ciupeală, să le ia ochii membrilor de sindicat care îi duc în spate. Iar acum nu agită spiritele pentru legi clare, ci pentru că se pierd niște sporuri. O mică paranteză la interesele reale ale liderilor de sindicat: prin 2011 parcă, am găsit într-o unitate a Ministerului Transporturilor din București (în fața Gării de Nord) un tânăr angajat la un birou. Acel tânăr este fiul unui baron sindical, care conduce de mult timp o confederație sindicală. Cu siguranță acel tânăr a ajuns acolo pe merite proprii, a dat un concurs transparent și nu a beneficiat de intervenția tatălui său …
Despre tot felul de grupuri de interese, politice, economice și financiare, nici nu mai are rost să detaliez. Sub paravanul unor cuvinte cu tâlc, al unor lozinci și demagogii populiste, vârfurile de lance ale acestor grupuri de interese știu cum să acționeze și unde să intervină pentru a se proteja și pentru a împiedica orice fel de reformă, restructurare, eficientizare, recuperare, profesionalizare etc. Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica!
Am mai spus: Ilie Bolojan nu este perfect, are defectele, fixurile și interesele sale. Dar, până acum, a demonstrat că poate fi un conducător eficient și profesionist în funcțiile deținute, un politician și administrator în funcții publice peste majoritatea covârșitoare a celor care populează scena politică și spațiul public din România. Este, poate, una dintre ultimele șanse pe care le are România pentru a se repune pe picioare, înainte de a cădea de tot în prăpastie. Probabil că unii ar prefera să ajungem în prăpastie pentru a o lua de la zero și a reseta societatea românească. Ar fi o variantă. Poate vom ajunge acolo dacă nu înțeleg toți politicienii și oamenii din structurile de apărare și siguranță națională că ar fi o șansă cu Bolojan. Lucrurile bune și eficiente nu se fac peste noapte. Nu se pot îndrepta inechitățile din societate, consolidate în ani, prin lege, din pix, într-o zi, o săptămână sau o lună. Se fac, deja, pariuri pe cât timp va rezista Bolojan în fruntea Guvernului și în fruntea PNL. Pariurile cu mizele cele mai mari le fac cei despre care am scris mai sus.
