În trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat de zilele noastre, Ținutul Vrancei a dat țării specialiști de excepție în diverse profesii. Cei mai cunoscuți și mai des reamintiți de mass-media sunt cei care au activat în domeniul artei și culturii, dar cu nimic mai prejos în privința performanțelor personale au fost și cei care au avut reușite de excepție în domeniul cercetării științifice, al activității economice, îndeosebi în industrie și agricultură.Printre cei care au activat în domeniul științei agricole se numără și ing. dr. Vasile Lepădatu (născut în urmă cu aproape un secol în localitatea Pățești – Odobești, din fostul județ Putna), oenolog și, mai ales, microbiolog de înaltă calificare, așa cum l-am descoperit într-o publicație de specialitate din Iași, la încetarea sa din viață, când colegii de breaslă i-au adus un pios omagiu.
Vasile Lepădatu (1926-1984)
Ca tuturor care le-a fost coleg de breaslă, îmi este greu să scriu despre ing. dr. Vasile Lepădatu la timpul trecut, cu atât mai mult cu cât un destin advers i-a frânt cursul vieții la numai 58 de ani (2 februarie 1984), la vârsta când <greul> acumulărilor se concretizează în acte pe deplin responsabile.
Născut la 28 iulie 1926 în Pățești – Odobești, județul Vrancea, a urmat liceele <C. Negruzzi> din Iași (1938-1944) și <Unirea> din Focșani (1944-1946), iar studiile universitare la Facultatea de Horticultură din București (1946-1950); titlul de doctor în agronomie l-a obținut tot la București (1977).
După absolvirea facultății, a lucrat în cercetare timp de 22 de ani, din care 8 ani la Valea Călugărească și Drăgășani, iar 14 ani – în cadrul secției de Vinificație a Institutului de Cercetări Agricole a României (I.C.A.R.), respectiv Institutul de Cercetări Horti-Viticole (I.C.H.V.) și Institutul de Cercetări Viti-Vinicole (I.C.V.V.). Începând din 1972 și-a continuat activitatea la Vinexport și la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Pregătirea prestigioasă de care dispunea și munca deplină i-au adus, la diverse intervale, promovări, titluri și funcții de răspundere, între care: cercetător științific principal II, șef al Secției de Vinificație din Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație și director general al Întreprinderii de Comerț Exterior <Vinexport>.
În calitate de oenolog și mai ales de microbiolog cu înaltă calificare, a reușit în decursul anilor, printr-o muncă asiduă, o vastă informare care s-a caracterizat în peste 60 de lucrări științifice ce completează imaginea regretatului nostru coleg. Din aceste lucrări, publicate în țară și străinătate, care l-au onorat, am aminti cercetările privind procesul de macerare la vinificarea în roșu, studiul unor factori care influențează desfășurarea fermentației malolactice în vinurile din podgoriile Moldovei, caracterizarea taxonomică și oenologică a unor levuri autohtone etc.
Atât în cercetare cât și în producție, fostul nostru coleg, ținând pasul cu alți eminenți cercetători, cultivând spiritul de echipă, și-a sport strădaniile pentru a continua tradiții prestigioase. În acest sens, relevăm aportul său la înnoirea diferitelor aspecte ale unor procese biochimice concretizate în elaborarea câtorva tehnologii originale sau perfecționarea altora, dintre care amintim cu deosebire: <Contribuții la îmbunătățirea tehnologiei de vinificare în roșu cu privire specială la folosirea enzimelor pectolitice, evoluția compușilor cu azot și fermentarea malolactică> (teză de doctorat). Aceste succese, cărora trebuie adăugată invenția brevetată în 1966 <Procedeu și aparat pentru administrarea bioxidului de sulf în tratarea vinurilor>, i-au conferit lui Vasile Lepădatu un loc de prestigiu în cadrul științei și practicii viticole românești. O serie de ordine și medalii, primite cu diverse prilejuri, i-au adus, de asemenea, recunoașterea valorii sale pentru statul nostru.
Oricine a avut șansa să cunoască deopotrivă specialistul și omul Vasile Lepădatu, nu se poate să nu fi încercat o reală stimă și admirație față de calitățile sale profesionale și umane. Nu se pot uita deschiderea sa către nou și stilul său metodic de lucru, totdeauna fecund în rezultate, curiozitatea sa profesională și probitatea științifică, după cum, ca om ne rămân vii generoasa sa simplitate, echilibrul, respectul aproapelui…Deși atât de neșterse în memoria noastră, aceste atribute au fost curmate de o soartă potrivnică. Pierderea e deopotrivă grea pentru domeniul pe care l-a reprezentat cu atâta dăruire ca și pentru afecțiunea noastră”.
Revista Cercetări agronomice în Moldova, vol. 3 (67), Iași, 1984
