marți, aprilie 30, 2024
AcasăActualitateLista de revoluționari ce vor fi premiați de Primăria Focșani, contestată de...

Lista de revoluționari ce vor fi premiați de Primăria Focșani, contestată de un participant la evenimentele din Decembrie 1989, de la Focșani

Decizia administrației focșănene de a acorda plachete de onoare revoluționarilor din municipiu, la împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, a readus în atenție probleme mai vechi. Este vorba de modul în care s-au acordat, de-a lungul anilor, celebrele certificate de revoluționar, pe baza cărora unii au făcut mici ”afaceri”, iar alții, la nivel național, au făcut mari averi, de cine ar avea dreptul de a se numi ”revoluționar”, de foști activiști comuniști, milițieni și securiști care au primit astfel de certificate și altele asemenea. Inclusiv în ședința Consiliului Local Focșani de ieri s-a reaprins o astfel de dispută între membrii unor asociații de revoluționari. Pe de altă parte, unul dintre focșănenii participanți la evenimentele din Decembrie 1989 din municipiul nostru, precum și la o parte din acțiunile ulterioare, Laurențiu Barbu, ne-a trimis o scrisoare referitoare la persoanele care vor primi distincțiile din partea autorităților locale și nu numai.
”Voiam doar să dau o replică conducerii rușinoase a Primăriei din Focșani pentru felul în care premiază niște infiltrați într-o organizație ca fiind de revoluționari și nu ia în seamă adevărații oameni care și-au asumat riscurile să conducă județul Vrancea după Revoluție. Aceea a fost singura acțiune revoluționară din Vrancea, iar ei sunt într-o listă a CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) pe care o are Consiliul Județean și Primăria orașului Focșani. O listă care reprezintă începutul democrației în Vrancea. Un punct de care au depins, apoi, toți trecătorii conducători ai județului.
Restul pe care îi vedem acum în poza asta sunt niște infiltrați în o așa numită asociație revoluționară (eu doar pe 2 dintre ei i-am văzut pe acolo), oameni care beneficiază și acum de la statul român de bani și alte ajutoare, de ce? Pentru că au dat șpagă să intre în acea asociație de Revoluționari și să își ceară un certificat de revoluționar? Dar Liviu Ioan Stoiciu nu merită o plachetă de onoare? Dar eu și alții care am luat decizii atunci, în primele zile, am semnat documente și am mișcat județul ăla care se blocase pe 22 decembrie, când toți foștii comuniști au fugit, nu merităm nicio atenție? Cine este acest primar care vrea să rescrie istoria? Cine este în conducerea acestei asociații de falși revoluționari care ia dreptul unora de a fi fost acolo? Rușine Primăria Focșani!
Dacă întrebi pe oricare dintre cei din lista de revoluționari: când a început mișcarea anti comunistă în Vrancea? nu o să știe să răspundă, pentru că nu știu, pentru că lucrau în partea cealaltă, aveau frigiderele pline și ne spionau pe noi, care mai ascultam Europa Liberă prin toaleta Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu!”, ne-a transmis Laurențiu Barbu.
În același timp, Laurențiu Barbu recomandă, printre altele, și un articol scris de poetul Liviu Ioan Stoiciu, în urmă cu 9 ani, despre ce s-a întâmplat în Focșani, în Decembrie 1989 și imediat după.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu