vineri, aprilie 19, 2024
AcasăOpiniiPe scurt

Pe scurt

– Avem niște vrânceni – afaceriști și indivizi cu poziții publice – care se străduiesc din răsputeri să obstrucționeze și să întârzie lucrările la Autostrada Moldova. Umbrărescu a intrat în forță pe șantierul autostrăzii și, conform unor surse, nu umblă cu înțelegeri pe sub masă, cu șpagă și mica ciupeală. Asta îi deranjează pe unii învățați să ia partea și să împartă din toate investițiile pe bani publici. De exemplu, pe ăștia cu combinațiile pe bani publici îi deranjează că Umbrărescu nu ia balast și pământ de umplutură de la cine ”trebuie”. Plus că nu plătește la prețurile stabilite de tot felul de combinatori, umflate de 2-3-5 sau mai multe ori (uite-așa mai află lumea care e prețul real al unor produse și servicii). Așa că, de nervi că le sunt stricate combinațiile și nu li mai încarcă buzunarele și cardurile cum erau obișnuiți, trec la operațiunea ”capra vecinului” și ”Pac! La Răsboiu”. Adică sună la 112 și reclamă că Umbrărescu exploatează pământ și balast fără avize. Instituțiile publice se execută (unele sunt cele care au în lucru dosarele depuse demult de Umbrărescu pentru avizare, fără probleme, plus că unele avize sunt date deja) și descind pe teren. Urmează rapid amendă și decizie de încetare a activității. Și Umbrărescu tot nu vrea să cotizeze. Aduce din alte părți, de la distanțe mai mari, cu costuri mai mari. Și așa rămân unii ofticați…

– Prefectul Nicușor Halici a vrut să-și mai rezolve din problemele politico-personale din interiorul PSD folosindu-se de deszăpezirea drumurilor județene. I-a cerut președintelui CJ să rezilieze contractul de deszăpezire a drumurilor județene din jumătatea de nord a județului. Firma care a câștigat contractul îi aparține unui pesedist influent din zona Adjudului, Victor Roman. Halici vrea, de anul trecut, să-l treacă pe linie moartă pe Roman, însă n-a reușit până acum. Deszăpezirea i s-a părut un motiv propice de exploatare politică și a încercat marea cu degetul (sau zăpada cu limba). Nu i-a ieșit nici de această dată. Ne amintim că probleme cu deszăpezirea drumurilor județene au fost în fiecare an, dar Halici nu s-a arătat la fel de viteaz până acum.

– Plafonarea salariilor din Primăria Focșani, o nouă capcană întinsă de primarul Cristi Misăilă consilierilor locali PNL și USR. Primarul a făcut majorările salariale până acum, pe bandă rulantă, fără să ceară vot în Consiliul Local. Acum le cere consilierilor să voteze ei plafonarea salariilor respective. Consilierii PNL și USR sunt prinși cu mâna la menghină. Dacă votează plafonarea cerută de primar, chipurile pentru a folosi banii economisiți la investiții, atunci își vor atrage și mai mult ostilitatea angajaților din Primăria Focșani și unitățile subordonate. Dacă nu votează, atunci primarul va continua atacurile politice, cum că aleșii PNL-USR se opun investițiilor în Focșani. Misăilă are la dispoziție logistică și mulți bani publici pentru o astfel de propagandă. Oricum, ar da-o, să nu se gândească peneliștii și useriștii că angajații din primărie se vor supăra pe primar. Ei îl vor susține în continuare pe Misăilă și îl vor ajuta în lupta sa politică și personală cu aleșii PNL și USR.

– Săptămâna trecută au evadat doi tineri din arestul IPJ Vrancea. Au fost prinși repede, după două ore. S-a spus că erau în curtea interioară și de acolo au fugit. Cel mai convenabil așa, că dacă s-ar fi spus că erau în celulă… Bine, nu se știe ce făceau cei doi reținuți în curtea unității, după lăsarea serii (după ora 18:00). Îi supraveghea cineva? Munceau? Dădeau zăpada? Cică s-a declanșat o anchetă internă. S-ar putea să fie găsiți vreo doi agenți și să fie sancționați precum acarul Păun. Că anchetele interne din Poliție nu duc la persoanele cu funcții. Doar atunci când trebuie plătite niște polițe pentru unii care au mișcat în front sau nu fac parte din vreo gașcă se ajunge la sancționarea unui ofițer important. Avem exemple: cazul de acum câțiva ani, când o tânără a sunat la 112 că era hărțuită în trafic – a fost o anchetă internă și s-a terminat așa cum a început; cazul șefilor din Poliția Voluntari – nu știau ce fac celebrii frați Tate, nu aveau habar de cum se îmbogățesc ăștia, nu au luat în seamă plângerile și sesizările depuse la adresa acestora.

– Consilierii județeni au votat în unanimitate proiectul de buget al CJ Vrancea, propus de președintele Toma. În ședință, unii consilieri PSD și USR au făcut tot felul de declarații politice, au pus întrebări, au criticat, s-au arătat dezamăgiți de cum s-au cheltuit banii publici anul trecut și nemulțumiți de propunerile bugetare pe anul acesta și alte bla-bla-uri politice. Iar la vot … au votat toți. S-au învârtit în jurul cozii politicianiste ca să-i vadă și audă alegătorii că își încordează mușchii, apoi au ridicat mâna ”pentru”.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu