Oprișan este invalidat de instanță: a pierdut procesul intentat jurnalistului Sebastian Oancea

0

Președintele PSD Vrancea pierde, din nou, în instanță, în fața jurnaliștilor. În anul 2016, Marian Oprișan i-a intentat un proces redactorului șef al publicației Vrancea24.ro, considerându-se lezat de conținutul articolului ”Nababii contractelor pe bani publici: deputați, ziariști și sponsori la partid, cu probleme penale” (publicat pe 28 octombrie 2015) și cerând, în consecință, daune de 200.001 lei. După mai multe termene la instanța vrânceană, procesul a fost strămutat la Tribunalul Brăila. Magistrații brăileni au dat astăzi o primă decizie: resping ca nefondată acțiunea depusă de către Marian Oprișan (cu drept de apel în 30 de zile).

După atâția ani în politică, șeful PSD Vrancea nu a înțeles că nu poate controla chiar toată presa, indiferent de oferte, intimidări, influențe, telefoane etc. Dacă e un subiect legat de Oprișan și pe care cetățenii care plătesc taxe și impozite (pentru ca demnitari ca Oprișan să trăiască bine) trebuie să îl cunoască, atunci sigur se va găsi un jurnalist care să-l scrie. Nu toată lumea depinde de el sau așteaptă vreo firimitură de la el. De altfel, nu este prima dată când Marian Oprișan pierde un proces intentat jurnaliștilor care nu-i stau la picioare. Oprișan a mai pierdut astfel de acțiuni în instanță, intentate inclusiv jurnalistului Sebastian Oancea, în perioada 2003-2004.