Vaca de muls bani a viceprimarului Necula, cel mai bun GAL din țară

0
303

Ministrul Agriculturii a premiat duminică, la RuralFest, cele mai bune Grupuri Locale de Acțiune din Țară, declarând că în viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020 numărul acestor structuri va crește de la 160 la 200.

“Ministerul Agriculturii a premiat GAL-urile care au contribuit a dezvoltarea comunităților locale, locul I fiind ocupat de GAL Vrancea Sud-Est (12 comune și 43.000 de locuitori), locul II de Asociația GAL Vedea-Găvanu Burdea, județul Olt (48.000 de locuitori), iar pe locul III s-a situat GAL Podu Înalt Vaslui, județul Vaslui (14 comune, 48.000 de locuitori)”, se arată într-un comunicat Agerpres.

Reprezentanții primelor trei GAL-uri au primit diplome de excelență pentru rezultate deosebite din partea ministrului Agriculturii.

La eveniment a fost premiat și șeful reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, la deschiderea celei de-a doua ediții a RuralFest.

Ceea ce a uitat să omită ministrul Agriculturii este faptul că GAL Vrancea Sud-Est a fost o vacă bună de muls pentru familia și neamurile viceprimarului Necula, care au beneficiat din plin de fonduri europene. Ionel Necula a anunțat la începutul anului că s-a retras din acest GAL pe care l-a înființat, din cauza criticilor presei, dar în realitate îl conduce din umbră.