sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSocietateUnde se depun cererile pentru ajutoarele de căldură

Unde se depun cererile pentru ajutoarele de căldură

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă în baza O.U.G. 70/2011 și a normelor de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. 20/2011. Ajutorul se poate acorda celor care își încălzesc locuința cu energie termică în sistem  centralizat, cu gaze naturale, cu energie electrică, cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Tranșele de venit pe membru de familie în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței sunt cele prezentate în anexă.

Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe toată perioada sezonului rece, noiembrie 2017- martie 2018 cererile se pot depune până la data de 20 noiembrie 2017.

Cererile –declarațiile pe propria răspundere se depun însoțite de actele doveditoare privind componența familiei, deținerea în proprietate/folosință a locuinței și cele privind veniturile obținute, conform modelului declarației. Deținerea unuia dintre bunurile cuprinse în lista anexă conduce la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Cererile privind ajutorul pentru încălzirea locuinței cu energie termică se depun la sediul SC ENET SA – Centru Comercial din str. Cuza Vodă nr. 3, iar cele pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri la sediul Primăriei Focșani, centrul de comunicare.

Ulterior acordării ajutorului, titularii sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

CONFORM ORDONANŢEI DE URGENŢĂ A GUVERNULUI NR.70/2011 ŞI HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI NR. 287/2011 COMPENSAREA PROCENTUALĂ APLICATĂ LA CONTRAVALOAREA ENERGIEI TERMICE CONSUMATE LUNAR ESTE DE:

PERSOANĂ SINGURĂ                                                FAMILIE

Tranşe venit Procent   Tranşe venit Procent
până la 155 lei 100% până la 155 lei 93%
între 155,1 lei şi 210 lei 96% între 155,1 lei şi 210 lei 86%
între 210,1 lei şi 260 lei 90% între 210,1 lei şi 260 lei 80%
între 260,1 lei şi 310 lei 83% între 260,1 lei şi 310 lei 73%
între 310,1 lei şi 355 lei; 76% între 310,1 lei şi 355 lei; 66%
între 355,1 lei şi 425 lei 70% între 355,1 lei şi 425 lei 60%
între 425,1 lei şi 480 lei 62% între 425,1 lei şi 480 lei 52%
între 480,1 lei şi 540 lei 56% între 480,1 lei şi 540 lei 46%
între 540,1 lei şi 615 lei 50% între 540,1 lei şi 615 lei 40%
între 615,1 lei şi 786 lei 43% între 615,1 lei şi 786 lei 33%
între 786,1 lei şi 1082 lei 39% Între 786,1 lei şi 840 lei 27%
între 1082,1 lei şi 1300 lei 30% între 840,1 lei şi 900 lei 20%
între 900,1 lei şi 1000 lei 15%

CONFORM ORDONANŢEI DE URGENŢĂ A GUVERNULUI NR.70/2011 VALOAREA AJUTORULUI DIN BUGETUL DE STAT PENTRU  ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU GAZE NATURALE ESTE DE:

Tranşe venit Suma – lei
până la 155 lei 262
între 155,1 lei şi 210 lei 190
între 210,1 lei şi 260 lei 150
între 260,1 lei şi 310 lei 120
între 310,1 lei şi 355 lei; 90
între 355,1 lei şi 425 lei 70
între 425,1 lei şi 480 lei 45
între 480,1 lei şi 540 lei 35
între 540,1 lei şi 615 lei 20

CONFORM ORDONANŢEI DE URGENŢĂ A GUVERNULUI NR.70/2011 VALOAREA AJUTORULUI DIN BUGETUL DE STAT PENTRU  ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU ENERGIE ELECTRICĂ ESTE DE:

Tranşe venit Suma – lei
până la 155 lei 240
între 155,1 lei şi 210 lei 216
între 210,1 lei şi 260 lei 192
între 260,1 lei şi 310 lei 168
între 310,1 lei şi 355 lei; 144
între 355,1 lei şi 425 lei 120
între 425,1 lei şi 480 lei 96
între 480,1 lei şi 540 lei 72
între 540,1 lei şi 615 lei 48

CONFORM ORDONANŢEI DE URGENŢĂ A GUVERNULUI NR.70/2011 ŞI HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI NR. 287/2011 VALOAREA AJUTORULUI PENTRU  ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU LEMNE, CĂRBUNI, COMBUSTIBILI PETROLIERI ESTE DE:

Tranşe venit Suma – lei
până la 155 lei 63
între 155,1 lei şi 210 lei 56
între 210,1 lei şi 260 lei 51
între 260,1 lei şi 310 lei 45
între 310,1 lei şi 355 lei; 39
între 355,1 lei şi 425 lei 34
între 425,1 lei şi 480 lei 29
între 480,1 lei şi 540 lei 22
între 540,1 lei şi 615 lei 21
pentru beneficiarii ajutorului social 58

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu