ULTIMA ORĂ Meteo: cod galben de furtuni, cu grindină și ploi torențiale. Nici fulgii de nea nu vor lipsi

0

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben, pentru mare parte din țară. Prima alertă de instabilitate atmosferică accentuată este valabilă de astăzi după-amiază și până diseară. Potrivit meteorologilor, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea și la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă care vor depăși 25-35 de litri/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

A doua avertizare intră în vigoare diseară și este valabilă până mâine seară, la ora 23.00. În Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25-30 de litri/mp și pe arii restrânse 50-60 de litri/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină. În zonele montane, iar trecător și în Transilvania și Subcarpații Moldovei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La altitudini de peste 1500 de metri, vântul va avea intensificări de peste 70-80 km/h spulberând zăpada. Mai ales pe parcursul zilei de marți, local, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h. De menționat că vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată țara.