ULTIMA ORĂ VIDEO Protest la Garoafa din cauza stării dezastruoase a drumului județean 205 E

0

Localnicii (și nu numai) s-au săturat de starea deplorabilă a drumului județean 205 E Garoafa – Răchitosu – Ciușlea. Gropile s-au înmulțit și s-au adâncit, an de an, iar administratorul drumului, în speță Consiliul Județean Vrancea, nu a luat nicio măsură de remediere a situației. Oamenii au mai transmis semnale cu privire la starea drumului, însă autoritățile nu i-au băgat în seamă, până acum. Prin urmare, ei au anunțat, încă de ieri, că vor ieși în stradă și vor protesta. ”Haideți să ne strângem în număr cât mai mare la Biserica din centrul satului Ciușlea, la ora 09:00, în data de 06.05.2019, pentru a protesta datorită situației drumului DJ 205E, pe care suntem nevoiți să circulăm zilnic. Vă așteptăm în număr cât mai mare!! Vă rugăm să distribuiți postarea pentru a ajunge la cât mai mulți localnici din comuna Garoafa, care sunt solidari cu noi.”, au transmis inițiatorii protestului pe rețelele de socializare. Iar astăzi s-au ținut de cuvânt și au ieșit în stradă. Zeci de mașini traversează, la această oră, drumul județean, iar șoferii claxonează, în semn de protest.