miercuri, mai 15, 2024
spot_img
AcasăSocietateSoborul Maicii Domnului, sărbătoare în a doua zi de Crăciun

Soborul Maicii Domnului, sărbătoare în a doua zi de Crăciun

Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, creștinii ortodocși sărbătoresc Soborul Maicii Domnului, cea prin care am primit marele praznic al creştinătăţii, Nașterea Domnului. Maica Domnului este pomenită în toate colindele autentice, căci fără Maica Domnului, Mesia Dumnezeu nu s-ar fi făcut om, acesta fiind planul mântuirii neamului omenesc și aceasta fiind valoarea Fecioarei Maria.

Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului înseamnă sărbătoarea soborului creştinilor, care se adună spre a cinsti pe Maica Domnului, imediat după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acordul ei liber, ea a dat trup Fiului Veşnic al lui Dumnezeu celui nevăzut, celui necuprins, celui inaccesibil sau neapropiat şi L-a făcut cuprins, văzut şi aproape de oameni. Maica Domnului este cinstită pentru că este Născătoare de Dumnezeu. Ea poartă acest nume mare şi sfânt de Născătoare de Dumnezeu şi pentru că nu a pierdut fecioria prin naştere, ea se numește și pururi Fecioară Maria.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În cea de-a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sărbătoare şi pentru alţi Sfinţi, precum Soborul Sf. Ioachim şi Ana, Soborul Sf. Ioan Botezătorul sau Soborul Sf. Arhangheli. Soborul are loc în general după o mare sărbătoare şi este pomenit sfântul sau sfânta care s-a făcut unealtă lui Dumnezeu pentru împlinirea planului Dumnezeiesc.

Conform datinilor creștine, de Soborul Maicii Domnului, nașii trebuie neapărat să-și facă timp pentru a merge în vizită la fini. Cei care nu respectă această regulă nescrisă nu vor avea parte de tot ce își doresc în 2020. Practic, în această zi, atât rudele îndepărtate, cât și cele prin alianță vor avea ocazia să se strângă laolaltă și să petreacă împreună momente frumoase și liniștite. Oamenii care muncesc pe 26 decembrie nu vor mai avea nicio zi liberă pentru tot restul anului, iar gospodinele trebuie să evite spălatul rufelor, întrucât datina străveche spune că apa va fi folosită pentru vindecarea rănilor. În plus, în casele unde sunt fete de măritat nu se toarce și nu se coase, pentru ca acestea să nu rămână singure tot restul vieții. În zonele rurale, fetele și flăcăii au obiceiul să joace pe 26 decembrie, în semn de bucurie și recunoștință față de tinerețea pe care o trăiesc. Se spune că persoanele care dansează de Soborul Maicii Domnului vor fi aprige și sănătoase pentru tot anul care vine.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu