(interviu preluat din http://www.rugbymercato.it/)
Sergiu Ursache, liderul român al Torino Rugby/Cus Ad Maiora Rugby.
„Torino. Ad maiora, ragazzo.”
Totul a început mulţumită unui prieten. În clasă îmi povestea ce fel de antrenamente făcea. Am decis să probez, cu toate că aveam deja 17 ani. Locuiam la Odobeşti, iar echipa era la Focşani. Nu a fost uşor de la început pentru că trebuia să mă mut de trei ori pe săptămână iar familia mea nu avea foarte mulţi bani. Am făcut sacrificii. Mă gândesc acum la ele şi sunt fericit că le-am făcut.
Amintirile lui Sergiu se întorc la primele placări făcute în România. La sacrificiile trăite alături de familie şi la obiectivul devenit vis pe care trebuia să-l realizeze. Astăzi, Sergiu Ursache este un jucător de rugby profesionist. Joacă pe linia a treia în Cus Ad Maiora Rugby şi chiar dacă are numai 28 de ani, în Italia a devenit un veteran. Închizător al grămezii. Parma, Udine, Cus Verona, acum Torino. Parcurs de invidiat pentru un băiat care a muncit cu putere şi profesionalitate. Voinţă. Şi determinare.
Sergiu, chiar dacă ai început târziu viaţa de rugbist, atitudinea la muncă şi sacrificiul ţi-au permis să recuperezi repede terenul.
„După un an de zile de rugby în România am fost convocat la Naţionala under 19. Eram 32, dar doar 26 ar fi disputat Mondialele din Dublin în 2007. Ştiam că sunt unul dintre outsideri, tăiaţi de pe listă, luând în considerare experienţa mai mare a colegilor mei. Dar am lucrat mult şi la final am fost premiat cu acea convocare la Mondiale. Era ultimul meu an la tineret.”
Apoi, imediat la Parma.
„Trebuia să-mi decid cariera. Un rol cheie pentru transferul meu în Italia l-a avut Liviu Pascu. Pe vremuri, preşedintele Overmach Parva îşi dorea doi tineri din România. Mulţumită lui Liviu, eu am fost unul dintre cei doi.
Cum a fost experienţa în culorile Parmei?
„Doi ani fantastici, am găsit o echipă profesionistă din toate punctele de vedere şi am cunoscut multe persoane. Cu ele sunt şi astăzi în rapoarte optime.”
La Torino, la Cus Ad Maiora Rugby ai devenit un lider. Cum încerci să dai exemplu colegilor?
„Anii la Parma au fost fundamentali pentru mine. Am avut multe de învăţat, atât ca jucător cât şi ca persoană. Motivaţia, claritatea obiectivelor; dar şi punctualitatea antrenamentelor, implicarea şi energia în fiecare exerciţiu. Aşa mă gândesc să dau exemplu. Acesta este comportamentul pe care l-am păstrat în toate experienţele mele. La Torino, cu excepţia a câţiva colegi, toţi băieţii din echipă au vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, perioadă fundamentală pentru a creşte ca persoană.”
Viaţa da la Torino se împatre şi între activităţi de Educator în echipa de tineret…
„Da, este al treilea sezon, al doilea cu under 14. Să vezi de trei ori pe săptămână în jur de 30 de băieţi care nu rămân acasă să se joace pe televizor, în ciuda frigului şi al gheţii, asta e deja o mare victorie. Numai prezenţa lor pe teren mă face fericit; ce încerc eu să le transmit este pasiunea pentru rugby şi importanţa de a construi un grup unit.”
Student…
„Frecventez pentru al doilea an Ştiinţe Motorii. Pe viitor aş vrea fizioterapie, îmi place. Vedem.”
Şi tată în familie…
„Cu naşterea Arriannei, acum doi ani, mi s-a îndeplinit cel mai mare vis”
Un vis sportiv, în schimb?
„Mi-ar face plăcere să trăiesc o experienţă în Noua Zeelandă. O zi. Ca să înţeleg cum lucrează cei mai buni rugbyşti din lume.”
Există mult rugby în viaţa ta. O să fie şi pe viitor?
„Într-o zi m-aş bucura să pot antrena sau conduce o echipă. Am multe de învăţat, dar mulţumită staffului Cus şi a societăţii de aici pot doar să mă îmbunătăţesc.”
Pe lângă rugby, mai ai şi alte pasiuni?
„Să călătoresc. Chiar dacă am numai o zi liberă pe săptămână, împreună cu soţia şi cu fiica mea vizităm des locuri pe care nu le-am mai văzut.”
Urmăreşti rugbyul românesc?
„Evident. Am o mulţime de prieteni care joacă în România. Urmăresc meciurile de fiecare dată, când se poate, iar apoi mă sfătuiesc cu ei.”
În aceşti ultimi ani nivelul rugbystic din România a crescut mult. Cum interpretezi această creştere?
„În ultimii ani federaţia a limitat sosirea străinilor, până acum trei ani nu erau restricţii. Făcând aşa, cu doar 8 străini în echipă (care vor deveni 6 din sezonul următor) au rămas doar jucătorii care făceau întradevăr diferenţa şi care-i pot învăţa ceva pe jucătorii locali. Şi noi, românii, suntem buni când vine vorba de învăţat chestii noi.”
Care s-ar traduce şi într-o variantă a modului de joc al Naţionalei.
„Stereotipul Naţionalei României sau a echipelor româneşti în general este: grămadă puternică şi puţin joc pe aripi. Nu mai e aşa. Astăzi sunt jucători cu viteză, viziune, dotaţi de o tehnică optimă. Încet, încet, rezultatele se văd.”
Ne întoarcem la Torino. Sergiu, care sunt obiectivele voastre anul acesta?
„Întoarcerea în Serie A. Sezonul trecut nu meritam retrogradarea, eram foarte dezamăgit. Dar sportul te învaţă şi în situaţii ca asta.”
Interviu tradus de Sergiu Balaban, ziarist în Italia
Interviul în limba italiană îl puteți găsi AICI
