joi, iulie 18, 2024
AcasăSocietateScrisoare deschisă adresată Comisiei Europene, referitoare la situația copiilor din România, victime...

Scrisoare deschisă adresată Comisiei Europene, referitoare la situația copiilor din România, victime ale infracțiunilor sexuale

Cu ocazia zilei mondiale a luptei împotriva exploatării sexuale, care are loc la 4 martie, la inițiativa Centrului pentru Advocacy și Drepturile Omului, 35 de organizații naționale și europene au transmis, duminică, 5 martie a.c., o scrisoare deschisă Comisiei Europene referitor la situația din România a copiilor, victime ale infracțiunilor sexuale, propunând activarea procedurii de infringement, dar și inițierea aceleiași proceduri privind transpunerea în România a două Directive: cea pentru drepturile victimelor, respectiv cea privind combaterea traficului de persoane.

În scrisoarea adresată președintei Ursula von der Leyen, vicepreședintei pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, comisarului pentru justiție, Didier Reynders, și comisarului pentru egalitate, Helena Dali, se arată că situația copiilor, victime ale infracțiunilor sexuale, “nu s-a îmbunătățit semnificativ după transpunerea legislației UE, deși există o presiune internațională constantă”, că legislația națională “reflectă în mod formal directivele europene, dar este în mare măsură inaplicabilă” și “este formulată în termeni neclari, care permit perpetuarea practicilor care duc la revictimizarea copiilor”. Semnatarii scrisorii solicită Comisiei UE să analizeze, îndeaproape, conformitatea legislației românești cu Directiva UE pentru drepturile victimelor și Directiva privind combaterea traficului de persoane și să inițieze un dialog cu autoritățile române pentru a le îmbunătăți transpunerea. De asemenea, organizațiile semnalează următoarele situații care împiedică accesul la justiție al copiilor, victime ale infracțiunilor sexuale, și indică o transpunere inadecvată atât a Directivei pentru drepturile victimelor, cât și a Directivei privind combaterea traficului de persoane:

  • Interviul copilului victimă nu este înregistrat video;
  • Copilul victimă trebuie să participe la interviuri repetate;
  • Copilul victimă este audiat fără a avea acces la reprezentare legală;
  • Copilul victimă este audiat în prezența inculpatului;
  • Identitatea copilului victimă nu este protejată în mod adecvat pe parcursul procesului;
  • Durata procedurilor penale a cazurilor care implică un copil victimă nu este rezonabilă;
  • Avocații din oficiu ai copiilor victime se schimbă în timpul procesului penal;
  • Căsătoria timpurie forțată nu este investigată și sancționată ca formă de exploatare.

În finalul documentului, organizațiile propun Comisiei Europene să solicite autorităților române următoarele:

  • să adopte modificările la Codul de procedură penală cuprinse în proiectul de lege (PL-x) nr. 457/2022,
  • să implementeze integral mecanismul de compensare a victimelor infracțiunii prevăzut de Legea nr. 230/2022,
  • să abordeze, să investigheze și să sancționeze cazurile de abuz sexual asupra copiilor sub formă de căsătorie timpurie forțată,
  • să emită un raport detaliat axat pe conformitatea situației copiilor victime ale infracțiunilor cu standardele stabilite în Directiva pentru drepturile victimelor criminalității și Directiva privind combaterea traficului de persoane.

De asemenea, se propune activarea procedurii de infringement privind transpunerea în România a Directivei pentru drepturile victimelor, inițierea procedurii de infringement privind transpunerea în România a Directivei privind combaterea traficului de persoane, precum și publicarea avizelor motivate ale Comisiei transmise României cu privire la transpunerea celor două directive, menționate mai sus.

Acest demers a avut loc în cadrul proiectului ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie, derulat de Asociația Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea statutului minorilor ca victime ale traficului uman în sistemul de justiție penală prin acțiuni de watch-dog, de advocacy de modificare a cadrului legislativ, de conștientizare a victimelor sau a potențialelor victime, a profesioniștilor privind drepturile copiilor în sistemul de justiție penală și de pregătire a profesioniștilor din sistemului judiciar și social privind aplicarea legislației naționale și europene privind drepturile copiilor, victime ale traficului, în sistemul judiciar. (Centrul de Advocacy și Drepturile Omului)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu