În perioada 20-22 noiembrie, la Biblioteca Națională a României din București, se va desfășura Festivalul Ciocolatei – Chocolate Saga ediția a XI-a. La eveniment va fi prezent și brandul vrâncean de ciocolată Marsepe. Fondată în anul 2022 de surorile Alina Goidea și Carmen Vasile, ciocolateria Marsepe s-a dezvoltat constant și s-a remarcat prin inovație. A devenit o prezență constantă la Chocolate Saga – în București și Iași. Mai mult, în 2025, producătorul vrâncean a participat la Târgul de Crăciun de la Săvârșin, organizat de Casa Regală a României. Pralinele Marsepe au fost apreciate de Casa Regală, astfel că, în acest an, ciocolateria Marsepe a primit, pentru prima dată, calitatea de ”Furnizor al Casei Regale a României, pentru produse de ciocolată.” (imagini video AICI)

La ediția din această lună a Chocolate Saga, Marsepe va participa cu pralinele consacrate, precum și cu surprize. ”Dacă ați fost la ediția trecută, probabil vă amintiți de pralinele cu urechi de porc din colecția DOR. Anul acesta, MARSEPE revine la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Chocolate Saga, la București, cu și mai multe surprize delicioase!
– Ciocolată mono-origine
– Praline de toamnă cu cătină și morcov, gutuie și pere
– Praline cu vin alb sec Șarbă și vin roșu Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră
– Combinații exotice cu ulei de măsline, citrice și guava
La MARSEPE, fiecare pralină este realizată manual și spune o poveste prin arome curajoase, care merg de la caramel și portocală până la busuioc și lime. Noi suntem curioși: începeți cu o pralină clasică sau mergeți spre combinațiile îndrăznețe?”, au transmis organizatorii Chocolate Saga.
