duminică, aprilie 28, 2024
AcasăAdministratieS-au făcut primele controale la centrele sociale din Vrancea. Prefectul spune că...

S-au făcut primele controale la centrele sociale din Vrancea. Prefectul spune că situația e bună

Luni, echipele mixte constituite la nivelul județului Vrancea au efectuat primele verificări la centrele rezidențiale care acordă servicii persoanelor vârstnice, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi. Din totalul celor 49 de centre sociale din Vrancea au fost controlate 24. În câteva dintre ele a fost prezent și prefectul județului, Nicușor Halici. Acesta susține că situația centrelor vizitate este una bună, fără probleme grave. ”Am constatat că vrâncenii care beneficiază de servicii în acest Cămin sunt mulțumiți și au parte de tratamentul și îngrijirea necesară vârstei și problemelor medicale pe care le au.”, a transmis prefectul după vizita la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focșani, administrat de primărie. Nici la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Odobești şi nici la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Odobeşti nu s-ar fi găsit probleme. ”Am reușit să văd că lucrurile sunt într-o schimbare spre bine. Mai sunt nevoi, atât din partea beneficiarilor, cât și din partea personalului, mai sunt lucruri de făcut pentru ca îngrijirea rezidenţilor să fie la standarde actuale, dar nu mi-au fost sesizate probleme grave.”, susține prefectul Halici, pe Facebook. Controalele vor continua în această săptămână, iar concluziile vor fi transmise către Guvern.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu