vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratie"Recensământ" pentru depistarea focșănenilor care nu plătesc gunoiul menajer pe care îl...

„Recensământ” pentru depistarea focșănenilor care nu plătesc gunoiul menajer pe care îl produc

Primarul Focşaniului i-a trimis pe angajaţii societăţii care colectează gunoiul menajer să recenzeze întreaga populaţie a oraşului, astfel încât să descopere persoanele care beneficiază de servicii, dar nu plătesc gunoi.

Edilul susţine că societatea care se ocupă de colectarea gunoiului menajer are doar 49.600 de abonaţi, iar din datele pe care le deţine de la Serviciul de Evidenţa Populaţiei oraşul are la ora actuală 93.200 de locuitori. De aici a dedus că există un număr mare pe persoane care se fofilează de obligaţii.

“Numărul de contracte ar fi trebuit să fie mult mai mare dacă exista o implicare din partea Serviciului Comercial şi de Contractări de la CUP Salubritate. Dacă numărul de abonamente ar fi fost mai mare tariful pentru toţi ceilalţi cetăţeni ar fi fost mai mic. Lucrăm la un proiect de căutare a unei proceduri legale pentru ca toţi aceşti cetăţeni care nu au contracte cu CUP Salubritate, dar găsesc, din nefericire, o formă sau alta să scape de obligaţie să fie puşi la plată”, susţine primarul Cristi Misăilă.

Angajaţii de la salubritate şi-au început deja treaba şi cutreieră toată ziua prin scările de blocuri pentru a afla din vecini câţi oameni locuiesc cu adevărat în acel imobil.

“Noi nu avem nicio putere de a afla câţi oameni locuiesc într-un imobil, decât întrebând prin vecini. Am notificat asociaţiile de proprietari să reactualizeze datele cu proprietarii. Încercăm să mai identificăm nişte cetăţeni care nu au contract. De acţiune, care este aproape de final, se ocupă vreo nouă angajaţi de la Comercial. În general, sunt foarte multe cereri de retragere de la plată, din motive obiective, fie că au plecat în străinătate, fie că un membru de familie s-a mutat la ţară sau a plecat la studii”, susţine Eduard Ostafie, şef de producţie la CUP Salubritate.

Administratorii de blocuri nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu primarul şi consideră greşită abordarea edilului, sugerându-i să-i caute pe cei care nu plătesc gunoiul peste graniţe.

“Mi-au dat o hârtie prin care să le raportez câte persoane locuiesc în fiecare apartament. Nu este nicio lege cu privire la o astfel de procedură, prin urmare le-am propus eu o procedură, ca fiecare proprietar să declare pe propria răspundere câte persoane sunt într-o locuinţă. Nu au fost de acord, susţinând că au informaţii că, spre exemplu, într-un apartament cu patru persoane sunt declarate la gunoi numai două. Eu nu stau de pază la fiecare locuinţă, aşa că să găsească soluţii, deşi nu cred că sunt întrucât zeci de mii de oameni au plecat în străinătate”, ne-a declarat un administrator din Focşani.

Conform recensământului care a avut loc în anul 2011, populaţia stabilă a Focşaniului a scăzut dramatic, la puţin peste 70.000 de locuitori.

Primăria Focşani se gândeşte să pună în valoare şi o decizie votată în ianuarie 2016, dar niciodată aplicată.

Este vorba despre o hotărâre de consiliu local prin care toate persoanele care nu au încheiat un contract cu SC CUP Salubritate pentru colectarea gunoiului menajer să plătească o taxă de 14 lei/persoană la Primărie. În momentul de faţă, taxa pe care focşănenii care au contract cu SC CUP Salubritate este de 10,5 lei/lună/persoană.

De menţionat că dacă ar fi fost introdusă taxa de habitat propusă de primar, aceasta ar fi avut o valoare de 6 lei pe lună pentru orice persoană fizică şi de 10 lei/lună/salariat, pentru persoane juridice, instituţii publice, fundaţii, asociaţii, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, liberi profesionişti. Adică, o persoană fizică urma să plătească 72 de lei pe an pentru taxa de habitat, ceea ce înseamnă că o familie formată din patru persoane, indiferent că vorbim de persoane majore sau minore, contribuia la bugetul municipal cu suma de 288 de lei pe an.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu