Proiectul educațional „Pași spre Lumina lui Hristos”, în Protoieria Panciu

0
572

Membrele Asociației Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei din Protoieria Panciu au inițiat Proiectul educațional Pași spre Lumina lui Hristos, dedicat elevilor din clasele I-VIII, ce are ca scop realizarea unor alternanțe și complementarități adecvate între activitățile din timpul liber: spirituale, cultural-artistice, de plăcere și de lărgire a orizontului de cunoaștere. Proiectul este derulat cu sprijinul părintelui protoiereu Cristinel Popa și al preoților din parohiile partenere: pr. Mihai-Gabriel Lazăr (Parohia Crucea de Jos), pr. Liviu-Georgică Cristescu (Parohia Verdea) și pr. Alexandru Obreja (Parohia Răcoasa), urmărind să trezească în sufletele copiilor spiritul creștin, apetitul pentru frumos și dragostea față de tradiție, precum și realizarea unor conexiuni între factorii educaționali: Biserică, Școală, Familie și instituțiile abilitate, cu activități de tip nonformal.

Primele activități din cadrul proiectului, intitulate „Sfinții români, modele de viețuire creștină” și „Lumină din Lumină”, s-au desfășurat în zilele de 2 și 9 aprilie 2022, sub forma unor ateliere de creație. Astfel, peste 60 de copii din parohiile amintite au luat parte la atelierul de pictură pe plăci de mucava, unde au zugrăvit chipuri de sfinți, episoade din viețile acestora și Sfânta Cruce, dar și la atelierul de încondeiat ouă de Paști cu motive tradiționale. Lucrările realizate la aceste ateliere vor participa la Concursul de artă plastică și iconografie Prietenie, armonie și culoare, ediția a XII-a, respectiv la Concursul de artă Descoperim tradiția străbună, ediția a XII-a, organizate de Clubul Copiilor Panciu. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)


Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentLimita de viteză pe drumurile expres va fi de 120 km/h
Articolul următorOferta educațională militară, prezentată liceenilor din Odobești, Panciu și Vidra