joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneLimita de viteză pe drumurile expres va fi de 120 km/h

Limita de viteză pe drumurile expres va fi de 120 km/h

Camera Deputaților a votat, astăzi, o inițiativă legislativă privind stabilirea unei noi limite maxime de viteză pentru drumurile expres din țară. Aceasta va fi de 120 km/h. Primul sector de drum expres din România ar putea fi dat în folosință chiar înainte de Paști. ”În Camera Deputaților a fost adoptată astăzi legea inițiată de mine, alături de colegul meu din USR, deputatul Lazăr Ion Marian, conform căreia viteza maximă de circulație pe drumurile expres din România va fi de 120 km/h (față de 100 km/h, în prezent). Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18 km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș.”, a scris, pe Facebook, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.
Camera Deputaților a fost for decizional, astfel că legea merge la președinte pentru promulgare. Drumul expres Craiova – Pitești a fost împărțit în 4 tronsoane, 3 dintre ele fiind construite de firmele lui Dorinel Umbrărescu. Lucrările merg foarte bine pe aceste 3 tronsoane, în comparație cu al patrulea, unde lucrează o firmă italiană.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu