marți, mai 21, 2024
AcasăStiri InterneProgramul ”Masă caldă”, extins cu încă 100 de unități de învățământ din...

Programul ”Masă caldă”, extins cu încă 100 de unități de învățământ din țară

În ședința de vineri, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede creşterea numărului unităților de învățământ din țară beneficiare ale programului ”Masă caldă”. Creșterea este cu 100: de la 350 la 450 de unități școlare incluse în acest program. „A fost făcut un nou pas pentru combaterea abandonului şcolar prin adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru creşterea numărului de unităţi de învăţământ preuniversitar, dar şi, evident, a numărului de elevi care vor beneficia de programul ‘Masă caldă’. Astfel, a crescut numărul de unităţi de învăţământ preuniversitar care beneficiază de program, de la 350 la 450. Automat, creşte cu 38.000 numărul de elevi care vor beneficia zilnic de masă caldă”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, după şedinţa de Guvern.

Potrivit actului normativ, pe perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarilor şi elevilor din cele 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat li se va acorda zilnic, cu titlu gratuit, suport alimentar. Acesta constă fie într-o masă caldă, fie într-un pachet, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei pentru un beneficiar, inclusiv tva. „Finanţarea acestui program-pilot se alocă bugetelor locale ale unităţilor sau sub-diviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor pe raza cărora se află unităţile pilot, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti. Astfel, anul acesta, suma de 147.000.000 lei, iar în anul 2023 suma de 266.510.000 lei.”, a precizat ministrul Educației. După publicarea în Monitorul Oficial a OUG adoptată vineri, Ligia Deca va emite ordinul de ministru pentru stabilirea unităţilor de învăţământ preuniversitar beneficiare.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu