vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomicPlăți de peste 3 milioane euro, în decurs de un an, pentru...

Plăți de peste 3 milioane euro, în decurs de un an, pentru dezvoltarea micilor ferme agricole din Vrancea

În perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, Oficiul pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vrancea a efectuat plăți de la bugetul Uniuni Europene, prin Programul Național de Dezvoltare 2014 – 2020 (PNDR 2020), în valoare de 3,17 milioane de euro. Sprijinul acordat fermierilor vrânceni s-a ridicat la suma de 2.363.325 euro, în procent de 75% din total plăți efectuate, fiind finanțate proiecte contractate în cadrul Submăsurilor 4.1 – Investiții în exploatații agricole, 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri,  6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mic, 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol, 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor. Tinerii fermieri au beneficiat prin intermediul Sm 6.1 de 924.707 euro iar fermierii mici sprijiniți prin Sm 6.3 de 739.123 euro. Din totalul plăților efectuate, suma de 607.127 euro, reprezentând un procent de 25 % din total plăți efectuate, a fost direcționată către investiții în activități non-agricole sprijinite prin Submăsurile: 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole și 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltarea locală. Fondurile au contribuit la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale, fiind sprijinite atât investiții promovate de tineri cât și de firme preponderente din mediul rural.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale are în derulare, în acest moment, două sesiuni de depunere proiecte pe Submăsurile: 4.2 – componenta de investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană și 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – diaspora. (sursa: OFIR Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu