joi, aprilie 25, 2024
AcasăOpiniiPe scurt

Pe scurt

– Lucrările de pe străzile și trotuarele din Focșani rămân în atenție (din păcate în mod negativ) și vor toca în continuare nervii focșănenilor (și nu numai). De exemplu, nu înțelege nimeni de ce s-au demolat sensurile giratorii. De câteva luni, sensurile giratorii au fost demolate, s-au pus niște stâlpi de semnalizare și … gata. Ni s-a spus că urmează un mare proiect de modernizare a principalelor bulevarde care traversează Focșaniul, dar până atunci mai e. Chiar era nevoie să se demoleze sensurile giratorii de atâta timp doar așa, să mai fie ceva urât prin oraș? Bine că iarna nu mai e iarnă, că dacă ar fi nins ca în ianuarie-februarie 2012… Bonus la acest aspect, au fost dezmembrate și o serie de refugii din stațiile de autobuz. Tot în perspectiva acelui proiect de modernizare urbană, presupun. Dar, până atunci, poate că mai era nevoie de acele refugii pentru adăpostirea călătorilor în caz că plouă sau ninge. Dar ce știm noi cum se fac investițiile/ lucrările pe termen lung.

– S-a introdus impozitarea bacșișului, trecut pe bonul fiscal. Foarte bine, să terminăm cu evaziunea asta care macină statul român! Guvernul a eradicat marea evaziune din sectoarele legume-fructe, flori, carburanți, cereale, alcool, lemne etc. și mai rămăsese nerezolvată problema ospătarilor și barmanilor. În sectorul HoReCa sunt, în general, cele mai mici salarii, iar bacșișul le completează în mod nemeritat veniturile lunare!!! Unde mai pui că statul trebuia să le dea și niște ajutoare sociale unor angajați din baruri și restaurante, cu salariul minim pe economie, așa că Guvernul a găsit soluția salvatoare pentru bugetul național: ospătarul trebuie să întrebe clientul dacă și cât lasă bacșiș, suma e trecută pe bon, apoi contabilul trebuie să treacă separat sumele, ospătarul primește o parte din acești bani, la buget se virează un impozit … și am încheiat lupta cu evaziunea fiscală și am scos banii negri la vedere! Bine că statul român lasă traficul de droguri să înflorească, că altfel chiar ne supăram.

– Marcel Ciolacu și alți lideri PSD presează tare pentru a scoate PNL din cât mai multe poziții și jocuri importante. Un astfel de exemplu este lupta politică pentru Primăria Bucureștiului. Gabriela Firea abia așteaptă să se întoarcă în fotoliul de primar general, pe care îl lăsase cu datorii de multe miliarde. Ciolacu se zburlește la PNL și își somează partenerii de guvernare să se dezică repede de Nicușor Dan și de USR, pentru ca Firea să aibă cale liberă spre câștigarea alegerilor locale din 2024. Iar unii peneliști intră cu capul înainte în această manevră, că sunt ei supărați pe Nicușor Dan.

– S-au făcut niște controale la unii care taie lemne de pe Valea Râmnicului. Confiscări, amenzi, dosare, tot tacâmul. Foarte bine. Unii zic că ar fi fost exces de zel în unele situații. Posibil, dacă ne gândim și la faptul că cei verificați nu fac parte din ”elita” tăietorilor de păduri din județ. Sunt mici, nu se compară cu cei care scot coloane de camioane cu bușteni din pădurile Vrancei. La ăștia mari nu s-a dus nimeni. Organele nu prea îi ”calcă”, iar atunci când trec pe la ei au clopoței la gât, iar drujbele se odihnesc și camioanele sunt trase pe dreapta la auzul semnalului.

– Că tot vorbim de tăietori de păduri, iată ceva colateral. În centrul Focșaniului, pe strada Republicii, a funcționat un magazin de produse de lux – băuturi fine, țigări, trabucuri și altele asemenea. Principalii clienți erau cei din silvic, tăietori sau lucrători în domeniu. Pentru că o sticlă de băutură de vreo 500 de lei nu e la îndemâna oricui. Își permite să dea banii așa ușor mai ales unul care face banii ușor, fără contabilizare (vorbeam de evaziune mai sus), fie din tăiere de arbori, fie din (ne)semnătură. Între timp, magazinul s-a închis, nu știu motivele. Oricum, mai sunt și altele în oraș, plus sălile de jocuri, unde băieții cu mult cash pot să se elibereze de stres.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu