Copiii din sistemul de protecţie vorbesc împotriva traficului de copii
De Ziua Copilului, au fost desemnaţi cei 15 câştigători ai concursului de mesaje împotriva traficului de copiii la care au participat peste 170 de...
Ministrul Educației: Toate salariile din educație vor crește, niciun salariu nu...
Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat modul în care se va aplica Ordonanța de Urgență nr. 53/ 1 iunie 2023 privind majorarea salariilor în...
Președintele Federației Părinților, către profesori: Copiii devin monedă de negociere /...
Răspund celor care spun că toți părinții vor amânarea examenelor sau repetarea anului.
Sunt zeci/sute de mesaje primite. Sunt oameni care nu au timp să...
Explicațiile Guvernului cu privire la OUG de majorare a salariilor din...
În această dimineață, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a adus o serie de clarificări cu privire la aplicarea Ordonanței de Urgență a...
Campioanele județului la fotbal, seniori și juniori, vor fi premiate de...
Laureatele sezonului 2022-2023 din fotbalul vrâncean vor primi premiile în cadrul a două evenimente organizate de AJF Vrancea. Sâmbătă, odată cu ultima etapă a...
Meteo: vreme de vară, cu temperaturi ridicate și alertă de vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea vizează mai bine de jumătate din țară (inclusiv...
Charles al III-lea, prima vizită în România de când a fost...
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord va sosi, astăzi, într-o vizită privată în România. Este...
Peste 600 de joburi deschise în școli și grădinițe private numai...
Sistemul privat de educație a prins avânt în ultimii ani în România, în contextul în care cererea pentru condiții mai bune a crescut, atât...
Handbal masculin: juniorii Focșaniului s-au calificat în semifinalele Turneului Final /...
Echipa de juniori 1 a CSM Focșani 2007 a reușit a doua victorie consecutivă în cadrul Turneului Final al Campionatului Național de Handbal Masculin,...
Locuri de muncă disponibile prin AJOFM Vrancea
În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea se află, la momentul actual, 243 de locuri de muncă disponibile, transmise de agenți...









