vineri, octombrie 11, 2024
AcasăSocietateMarfă contrafăcută, confiscată după ce a fost pusă la vânzare în bazarul...

Marfă contrafăcută, confiscată după ce a fost pusă la vânzare în bazarul Obor din Focșani

Ieri dimineață, jandarmii vrânceni au depistat în Bazarul Obor din Municipiul Focșani un tânăr în vârstă de 34 de ani, din comuna Brăhășești, județul Galați, în timp ce oferea spre vânzare persoanelor aflate în trecere un număr de 14 perechi de pantofi sport, inscripționate cu însemne similare cu cele ale unor mărci renumite.

Jandarmii au solicitat documentele de provenienţă pentru bunurile găsite asupra sa, bărbatul declarând că nu posedă astfel de documente de provenienţă şi nici nu are acordul titularilor mărcii pentru a le comercializa.

Bărbatului i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90 lit. b, din Legea 84/ 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, actele de sesizare împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării fiind predate polițiștilor vrânceni. (Sursa: IJJ Vrancea)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu