Liviu Macovei, președinte USR Focșani: ”Anul electoral 2020 trebuie să însemne plecarea de la putere a PSD din Vrancea, dacă vrem ca locuitorii acestui județ să aibă șansa unui viitor aici”

0
458
Județul nostru se află pe un traseu de pe care nu se poate întoarce decât dacă Marian Oprișan, Cristi Misăilă și toți ai lor pleacă acasă. PSD s-a aflat permanent la putere în Vrancea și județul nostru s-a aflat tot timpul pe ultimele locuri ale clasamentelor naționale din aproape toate punctele de vedere. Nu trebuie nici măcar să ne uităm pe cifre, e suficient să vedem aglomerația de firme de la intrarea în Bacău ca să ne dăm seama de diferență. La umbra lui Marian Oprișan au crescut doar oameni buni să îi transmită mesajul la manifestările oficiale și să semneze în locul său. Așa am ajuns ca în Focșani să îl avem primar pe Cristi Misăilă, ”reciclat” de la Garda Financiară în consilier al lui Oprișan și apoi edil.
Am fost crescut și educat în spiritul bunului simț și nu înțeleg cum nu le crapă obrazul de rușine celor de la PSD când vorbesc despre Vrancea, despre Focșani, după ce aici oamenii aproape mor de foame dacă nu au relații să intre în sistemul bugetar. Este nevoie de un mediu privat dezvoltat, care să ofere locuri de muncă în mai multe domenii de activitate, remunerate decent. Cu PSD nu se poate face așa ceva. Vrancea a fost ocolită de investitori de parcă ar fi avut ciumă. Într-adevăr, avem o ciumă, ”ciuma roșie”, de care dacă nu scăpăm cât se poate de repede vom avea nevoie de multe generații să ne revenim. Din orașul în care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, Focșaniul a ajuns un oraș anacronic, disfuncțional, urât, cu o administrație îmbâcsită de interese, condusă de politicieni lipsiți de viziune și de bun simț.
Mi-am propus să câștig alegerile locale din acest an, să devin primarul Focșaniului, pentru a scoate orașul din această zonă a declinului economic și social. Focșaniul merită mai mult, iar cei care l-au dus în starea actuală nu trebuie lăsați să mai conducă administrația locală și județeană. (Liviu Macovei, președinte USR Focșani)